Andrei Pavel, înainte de meciul din Cupa Davis: „Ar fi o minune să batem Austria!”

De: Cancan
Publicat: 12/09/2017 | 10:55

„O să fie greu, mai ales că la ei joacă Dominic Thiem. Asta îi face de departe favoriţi pe ei. Noi nu avem ce pierde. Nu îi avem pe Marius Copil, nici pe Florin Mergea sau Adrian Ungur, aşa că am ales o echipă tânără. Sperăm să avem o experienţă bună, iar ei să formeze o echipă pentru viitor. Frunză şi Borza au 20 de ani, sunt tineri, e momentul ca ei să urce în clasament acum. Iar Dragoş Dima e un băiat foarte serios care a jucat bine la turneele ITF din România în ultima perioadă. Horia vine cu un trofeu de la US Open şi sper ca acest lucru să le dea celor tineri încredere în viitorul lor. Aş vrea să am şi eu 18-19 ani şi să vină cineva la Cupa Davis cu un trofeu de Mare Şlem lângă mine. Sper ca şi băieţii să aibă acelaşi sentiment şi să îi motiveze. Ar fi un succes enorm să câştigăm pentru că e un joc de baraj şi ne-ar menţine în grupa de acum. Ar fi un fel de minune, pentru că l-am văzut la US Open pe Dominic Thiem, care trebuia să câştige acel meci cu Del Potro. Aşa că eu cred că el va juca ambele meciuri de simplu, precum şi la dublu. O să fie o misiune foarte grea”, a declarat Andrei Pavel.

Întâlnirea dintre echipele României şi Austriei, din turul I al barajului pentru menţinerea în Grupa I valorică a zonei Europa/Africa a Cupei Davis, va avea loc în perioada 15-17 septembrie, la Wels, pe zgură.                

Echipa României este alcătuită din Dragoş Dima, Nicolae Frunză, Bogdan Borza şi Horia Tecău, căpitanul Andrei Pavel neavându-i la dispoziţie pe Marius Copil, cel mai bun tenisman român la simplu (87 ATP), pe Adrian Ungur şi Florin Mergea.

Autor: Cristi P.