Anglia câștigă pe Wembley cu Germania și merge în sferturile EURO 2020!

Publicat: 30/06/2021 | 08:24
Harry Kane of England is challenged by Mats Hummels of Germany. England v Germany, UEFA European Championship 2020, Round of 16, International Football, Wembley Stadium, London, UK - 29 June 2021,Image: 618577773, License: Rights-managed, Restrictions: , Model Release: no, Credit line: Profimedia

Reprezentativa Angliei s-a calificat în sferturile de finală ale EURO 2020, după ce a trecut în optimi, pe „Wembley”, de selecționata Germaniei, scor 2-0 (0-0).

Selecţionata Albionului a reuşit să se impună prin două goluri înscrise în ultimul sfert de oră al partidei, de Raheem Sterling (min. 75) şi Harry Kane (min. 86), impunându-se astfel cu 2-0. Pentru nemți a fost primul eșec pe „Wembley” din 1975.

La finalul partidei, Toni Kroos a decis să se retragă de la națională, urmând a susține o conferință de presă în acest sens. La rândul său, selecționerul Joachim Low va părăsi „Mannschaft”.

În urma acestui rezultat, Anglia a rămas singura echipă de la EURO 2020 fără gol primit. În sferturi, pe 3 iulie, la Roma, reprezentativa „Three Lions” va întâlni Ucraina, selecționată care aseară a câștigat în prelungiri cu Suedia cu scorul de 2-1.

Rezultate optimi EURO 2020
Belgia – Portugalia 1-0
Italia – Austria 2-1 (d.prel)
Elveția – Franța 4-3 (d.pen.)
Croația – Spania 3-5 (d.prel.)
Suedia – Ucraina 1-2 (d.prel.)
Anglia – Germania 2-0
Olanda – Cehia 0-2
Țara Galilor – Danemarca 0-4

Program sferturi de finală EURO 2020:
Vineri, 2 iulie
ora 19:00 Elveția – Spania
ora 22:00 Belgia – Italia
Sâmbătă, 3 iulie
ora 19:00 Cehia – Danemarca
ora 22:00 Ucraina – Anglia

Program semifinale EURO 2020
Marți, 6 iulie
ora 22:00 Elveția – Spania vs Belgia – Italia
Miercuri, 7 iulie
ora 22:00  Cehia – Danemarca vs Ucraina – Anglia

Finala EURO 2020
Duminică, 11 iulie, ora 22:00 – Wembley