ANM anunță temperaturi istorice în România. Ce se întâmplă cu vremea în următoarele 4 săptămâni

Publicat: 17/01/2020 | 14:17

Deși din punct de vedere calendaristic ne aflăm la jumătatea iernii, fenomenele meteo extreme nu au lovit deloc România. Ninsori s-au înregistrat doar în zona de munte, iar meteorologii anunță că nici în perioada următoare nu vom avea parte deloc de zăpadă. 

Specialiștii au făcut un anunț de ultimă oră cu privire la starea vremii. Potrivit datelor emise de ANM, a fost stabilită prognoza meteo până pe 10 februarie. Până atunci, aproape toate regiunile din România sunt ocolite de zăpadă și viscol, dar cu toate acestea vor exista precipiații slabe sub formă de lapoviță, dar și temperaturi destul de scăzute, îndeosebi în zonele montane și submontane.

Săptămâna 13.01.2020 – 20.01.2020

În acest interval, meteorologii anunță temperaturi destul de mari pentru această perioadă. În zonele montane și submontane vor lipsi precipitațiile sub formă de lapoviță, iar gradele vor fi destul de ridicate în termometre. La fel se întâmplă și în regiunile vestice, sud-vestice, dar și în cele centrale. Se pare că zăpada nu-și va face simțită prezența, însă gerul va persista.

Săptămâna 20.01.2020 – 27.01.2020

Nici spre sfârșitul lunii ianuarie iarna nu se va instala. Specialiștii anunță temperaturi mari, însă în zonele montane este foarte posibil să ningă slab spre moderat, potrivit datelor emise de ANM.

Săptămâna 27.01.2020 – 03.02.2020

La sfârșitul lunii ianuarie și începutul lunii februarie se vor înregistra temperaturi la fel de mari, anormale pentru această perioadă. Meteorologii anunță că nu vor exista precipitații decât sub formă de lapoviță, în zonele montane și submontane. În celelalte regiuni din România, aerul va fi cu mult peste media iernilor trecute.

Săptămâna 03.02.2020 – 10.02.2020

În această săptămână, meteorologii anunță că sunt șanse mai mari de precipitații, dar doar sub formă de lapoviță. Deși mai rămâne doar o lună din iarnă, din punct de vedere calendaristic, temperaturile se mențin peste limita normală a acestei perioade.