ANM anunță un noiembrie istoric în România. Luna noiembrie nu va mai fi la fel cum o știm

Publicat: 30/10/2019 | 09:00

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a făcut anunțul privind vremea pentru luna noiembrie. Câteva zile ne mai despart de frigul care se va lăsa în mai toate regiunile țării.

Meteorologii au anunțat că weekendul 26-27 octombrie a fost ultimul cu temperaturi blânde. Specialiștii estimează o răcire accentuată și ploi în majoritatea regiunilor.

Astfel, ultima lună a toamnei calendaristice vine cu o răcire accentuată. Și ploile își vor face din nou apariția în cea mai mare parte a țării, însoțite de vânt puternic și descărcări electrice.

De pe 3 noiembrie, valorile termice vor ajunge până la 3 grade Celsius. În timp ce cantitățile de precipitații vor fi excedentare pe întreg teritoriul României, dar mai ales în jumătatea vestică a ţării.

Meteorologul Gabriela Băncilă spune că, ușor, ușor, vine iarna în România. „Această masă de aer cald persistă de foarte multă vreme și a influențat multe țări din Europa. Luna aceasta a fost cea mai caldă lună de octombrie din istoria măsurătorilor meteorologice. În perioada următoare, vremea o să aibă aspect specific sezonului rece. Scăderea valorilor termice va determina temperaturi normale, dar vom întâmpina un stres termic după această vreme călduroasă. Temperaturile vor putea scădea cu 15 grade Celsius. Este o răcire bruscă, dar este normal pentru această perioadă”, a dezvăluit Băncilă.

Cum va fi vremea în București

Temperaturile sunt până la 13 grade Celsius. Temperatura minimă a sezonului este 7 Celsius. Astfel, temperatura minimă în noiembrie în București este 10 grade Celsius. Temperaturile normale pentru sezon sunt în contrast cu cele observate în București în luna noiembrie cu un record maxim de 24 de grade în 2010 și un record minim de -2 grade în 2013.

Între 18 și 25 noiembrie, mediile valorilor termice vor fi chiar mai ridicate decât cele specifice pentru această perioadă, în timp ce precipitațiile vor scădea sub pragul normal.

Cristian Blanuta
Cristian Blănuță este redactor la CANCAN.RO, site care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A început să lucreze în mass-media în anul 1996, la ziarul MONITORUL DE BACĂU. Au urmat ZIARUL DE BACĂU, PROSPORT (Ediția ... citește mai mult