Anna Lesko, umilită total în casa lui Irinel Columbeanu. Ce a putut să-i facă tatăl afaceristului: „Aşa s-a terminat”

Publicat: 15/12/2021 | 11:28
Anna Lesko, umilită de către tatăl lui Irinel Columbeanu Sursă FOto: Facebook.com

Irinel Columbeanu își lansează astăzi, 15 decembrie, primul volum din trilogia „Istoriile unui vehement – Ipocrația”. Acesta a scris și despre experiența pe care a trăit-o Anna Lesko în casa lui de la Izvorani. Află cum a reușit să o umilească tatăl lui Irinel pe cântăreață.

Miercuri după-amiază, 15 decembrie 2021, fostul soț al Monicăi Gabor va lansa prima carte care face parte din trilogia „Istoriile unui vehement – Ipocrația”. Acest prim volum începe cu copilăria lui Irinel și se termină cu călătoria la Paris pe care el a făcut-o împreună cu Anna Lesko, la sfârșitul anului 2002.

Cei doi au plecat fix după momentul critic prin care Columbeanu a trecut. Un Accident Vascular Cerebral (AVC) care aproape era să îl coste viața. Acest AVC s-a produs în urma unei petreceri dată la piscina sa.

CITEȘTE ȘI: IRINEL COLUMBEANU, DECLARAȚII DUREROASE ÎN PRAG DE SĂRBĂTORI: ”NICIO ȘANSĂ SĂ FACEM REVELIONUL ÎMPREUNĂ…”

Anna Lesko, dată afară din casa lui Irinel de către tatăl său!

Atât tatăl, cât și mama fostului afacerist s-au aflat printre persoanele care nu au fost de acord cu această poveste de dragoste. Mai mult decât atât, tatăl lui Irinel Columbeanu a fost cel care a reușit să îl despartă de Anna. Acesta a dat-o afară din vila de la Izvorani.

”Anna a fost alungată de părinții mei din vila de la Izvorani. Nu au agreat-o de la bun început. Tatăl meu, la un moment, i-a spus ‘Ieși din casa fiului meu, rusoaico’. Așa s-a terminat relația noastră”, declara artista în trecut.

Din păcate, Irinel Columbeanu nu a scris în primul volum al cărții sale și despre momentul despărțirii de cântăreață, un moment despre care a evitat până acum să discute. Acest capitol al vieții sale se va regăsi în volumul cu numărul doi al trilogiei, la care scrie și în prezent.

Irinel Columbeanu și Anna Lesko au fost iubiți timp de opt ani Sursă Foto: Arhivă

Cum a început povestea de iubire dintre Anna Lesko și Irinel?

Artista Anna Lesko povestea în urmă cu ceva timp că s-a îndrăgostit de Irinel Columbeanu la vârsta de doar 17 ani în anul 1996. Pe vremea aceea, Irinel era un tânăr afacerist în vârstă de doar 38 de ani.

De asemenea, ea a mai precizat faptul că scânteia între ei doi s-a aprins la o petrecere organizată la Casino Costanța unde ea a fost invitată alături de trupa sa de balet pentru a face spectacol, scrie playtech.ro. 

”Lângă Irinel, am fost foarte fericită. L-am iubit, iar asta a făcut să dureze relaţia noastră mai bine de opt ani. Plus că am fost alături de el în nişte momente foarte grele.

Relaţia cu el m-a făcut să completez multe lucruri la personalitatea mea, eu fiind în plin proces de maturizare”, spunea Anna Lesko despre Irinel Columbeanu.

Anna Lesko a fost alungată din casa lui irinel Sursă foto: Facebook

Deși multă lume s-a împotrivit relației celor doi și nu le-au dat nicio șansă pe motiv că nu se potrivesc, Irinel și Anna Lesko s-au iubit mai bine de opt ani de zile.

VEZI ȘI: IRINEL COLUMBEANU, PRIMELE DECLARAȚII DUPĂ CE NUȚU CĂMĂTARU A DEZVĂLUIT CĂ A AVUT O RELAȚIE CU MONICA GABOR. “EU ȘTIAM MAI MULTE. AM AFLAT ACESTE LUCRURI…”

 

 

 

Andreea Bolocan
Absolventă a Universității București, Facultatea de Administrație și Afaceri, profilul Business Administration. Lucrează de 5 ani în presă. Până de curând a fost și instructor de tenis de câmp. În prezent este redactor la CANCAN.RO, ce aparține de trustul GÂNDUL MEDIA NETWORK S.R.L. ... citește mai mult