Anthony Fauci, avertisment pentru populație: ”Este foarte probabil să apară noi variante ale coronavirusului”

Publicat: 17/01/2022 | 20:38

Anthony Fauci, principalul epidemiolog al administraţiei SUA, şi-a exprimat speranţa ca pandemia de coronavirus să piardă din încărcătura letală şi din capacitatea de a genera cazuri grave în perioada următoare.

Însă, epidemiologul a cerut, la fel ca și alți experţi care au intervenit la dezbatere, ca lumea să rămână în alertă pentru a nu ajunge în situații dificile.

”Un coronavirus endemic, care să paralizeze societatea, este posibil doar în cazul apariţiei de noi variante care să eludeze imunitatea tulpinilor anterioare”, a declarat Fauci la dezbaterea online desfăşurată la Forumul de la Davos privind evoluţia pandemiei.

Fauci, care este şi director al Institutului Naţional de Alergii şi Boli Infecţioase, a respins posibilitatea ca infecţia COVID-19 să fie total eradicată, spunând că acest lucru ”s-a întâmplat o singură dată de-a lungul istoriei infecţiilor , cu variola”.

Expertul american a prognozat ca posibil scenariu, deşi nu este încă sigur, ca noul coronavirus să poată „fi controlat” în măsura în care nu se produc mari alterări ale vieţii sociale, cum este cazul valurilor sezoniere de gripă sau al altor boli respiratorii.

La rândul său, experta în boli infecţioase de la Şcoala de Igienă şi Medicină Tropicală din Londra, Annelies Wilder-Smith, a declarat că este încă prea devreme pentru a coborî nivelul COVID-19, de la ”pandemic” la ”endemic”.

”Este foarte probabil să apară noi variante ale coronavirusului, chestiunea este dacă vor fi mai mult, sau mai puţin periculoase”, a spus ea la sesiunea Forumului de la Davos.

”Bazându-ne pe avantajele evolutive ale unui virus, cel mai probabil este ca acesta să se atenueze şi să fie asociat unor cazuri mai puţin grave, având în vedere că îi convine să fie mai contagios, dar să nu provoace moartea organismului gazdă”, a subliniat experta.

Sursa foto: Arhiva Cancan