Antonia, primele declarații după ce Alex Velea l-a învins în instanță pe Vincenzo Castellano

Publicat: 16/05/2018 | 14:45

Vincenzo Castellano și Antonia sunt de ani buni în divorț. Săptămâna trecută artistul a aflat că a câștigat procesul de recunoaștere a paternității lui, iar micuții  Akim și Dominic vor purta numele lui de familie. Astfel, din actele copiilor va dispărea numele de Castellano. A fost un moment de bucurie în familia Antoniei și a lui Alex Velea. Cântăreața a vorbit pentru prima oară despre victoria obținută de Velea în instanță.  

În toți acești ani, artistul a trăit cu stresul celor două procese, al recunoașterii paternității lui și cel de divorț al Antoniei. Pentru că în acte, artista figura drept căsătorită cu Vincenzo Castellano, numele de familie copiilor pe care îi are cu Alex Velea era cel al afaceristului italian. Abia în vara lui 2017, cântărețul s-a decis să rezolve problema paternității. Acum, artistul poate răsufla fericit. La fel de bucuroasă este și Antonia.  

„Mă bucur, ne bucurăm, era un pas normal și important pentru noi”, a mărturisit Antonia pentru click.ro. Vedetei îi este foarte dor de fetița ei, Maya, care a rămas la Vincenzo Castellano. Se zvonește că motivul pentru care omul de afaceri italian nu îi acordă divorțul, este pentru ca bruneta să nu obțină custodia fetiței. Antonia se topește de dorul micuței și abia așteaptă să o revadă.

„În cazul Mayei, încă aștept să vină și ea în vizită în România, să își cunoască frații, să petrecem timp împreună și aici, nu doar în Italia”, a mai spus Antonia pentru sursa citată.

Angie Voicu