Anunț colosal pentru acești pensionari! Vor primi pensii de 3.000 de euro lunar, direct în cont

Publicat: 05/08/2023 | 16:47
Cum se poate obține o pensie de 3.000 de euro în Germania / Sursă Foto: Pixabay

Germania este una dintre cele mai puternice țări din Europa, astfel că pensiile oferite de acest stat sunt printre cele mai mari. Totuși, există o limitare a pensiei legale. Astfel, doar în calculele hârtiei un senior din această țară poate primi o pensie de la stat care să ajungă la 3.000 de euro. Mai exact, cei care vor să aibă o pensie mare în Germania, trebuie să adune puncte de pensie.

Sistemul de pensii din Germania este extrem de bine organizat, însă impune anumite limite. Atunci când un salariat vrea să se pensioneze, punctajul acumulat de acesta este cel mai important pentru cuantumul pensiei legale. Asigurarea privată este una dintre soluțiile viabile pentru cei care au salarii mari și doresc să nu se bazeze doar pe ce le va oferi statul în momentul pensionării.

(NU RATA: Anunţ important pentru aceşti pensionari cu pensii mici! Toţi cei care iau sub 1.700 lei pe lună sunt vizați)

Cum poate un german să primească o pensie de 3.000 de euro

În Germania, la momentul actual, se acumulează 37,60 euro pe lună pentru un punct de pensie. Totodată, numărul de puncte de pensie pe care le primește fiecare angajat depinde de venitul acestuia. Totuși, datorită limitelor de evaluare a contribuțiilor, cei cu venituri mari nu vor putea primi pensii consistente. Mai exact, în 2023, limita de evaluare a contribuției în Germania este de 87.600 euro în Vest și 85.200 euro în Est. Pentru veniturile ce depășesc aceste sume nu trebuie plătite contribuții pentru pensie.

Pentru a se obține numărul maxim de puncte de pensie, care se pot câștiga într-un an, trebuie împărțită această valoare limitată la venitul mediu. Astfel, în acest an, numărul maxim este de 2,03 puncte în toată Germania.

La un simplu calcul se poate afla care este pensia maximă pe care o poate primi un angajat din Germania, care câștigă două puncte de pensie în fiecare an. Mai exact, după 45 de ani de cotizare, pensia se calculează astfel: 2 puncte de pensie x 45 de ani de contribuții x 37,60 euro valoarea punctului de pensie = 3.384 euro pensie lunară.

În ciuda faptului că teoretic totul pare a fi perfect, în realitate sunt șanse infime ca un angajat din Germania să ajungă să primească această pensie lunară. Pentru a primi o pensie lunară de 3.000 de euro, se presupune că angajații trebuie să acumuleze timp de 45 de ani numărul maxim de puncte de pensie. Mai exact, ar trebui să încaseze un total de 80,1 puncte de pensie repartizate pe tot parcursul vieții profesionale și să plătească cotizații la fondul de pensii timp de 45 de ani. Asta înseamnă o pensie de 1,78 puncte pe an, din care se vor scădea taxele, astfel  că pensia netă de la stat va fi oricum mai mică.

(VEZI ȘI: Ministrul Muncii, anunț de ultimă oră! Cresc pensiile: ”Românii vor avea mai mulți bani”)