Anunţ de ultimă oră al medicilor. Alcoolemia şoferului care a produs tragedia cu cinci morţi în judeţul Suceava este aproape imposibil de stabilit

De: Cancan
Publicat: 14/11/2017 | 14:47

Alcoolemia în cazul şoferul Ciprian Năsăudeanu, care a produs un accident mortal soldat cu decesul a cinci persoane, pare mai greu de stabilit decât se credea iniţial. Deoarece în braţul ce practic i-a zburat din maşină nu a fost găsit foarte mult sânge, medicii sunt nevoiţi să-i reconstruiască mai multe ţesuturi din braţ pentru a putea concluziona dacă tânărul se afla ori nu sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, anunţă obiectivdesuceava.ro.

Accidentul care a îndoliat mai multe familii s-a produs în dimineaţa zilei de 1 noiembrie, în jurul orei 03:30. Tinerii se întorceau spre case de la o petrecere de Halloween, iar în curba de la intrarea în Ilişeşti dinspre Suceava, Ciprian Năsădeanu, tânărul de 24 aflat la volan, a pierdut controlul volanului din cauza vitezei excesive. Cum nu a reuşit să redreseze maşina, el a ajuns pe contrasens, unde a lovit mai întâi un autocamion, după care a fost aruncat într-o altă maşină. În urma acestui impact, autoturismul în care erau cei cinci tineri s-a răsturnat pe şosea, după care a luat foc.

Ciprian Năsăudeanu, Beniamin Marian Paraliuc, Emanuel Darius Paraliuc, Andrei Prelucă şi Simona Lazarovici, cu vârste cuprinse între 16 şi 26 de ani au murit. Legiştii au stabilit că cei doi fraţi, Emanuel şi Beniamin, au încetat din viaţă înainte ca maşina să ia foc. Pompierii au reuşit să stingă focul după mai bine de jumătate de oră, după care au descoperit trupurile carbonizate ale celor cinci tineri.