Anunț important pentru cadrele didactice! Ce se va întâmpla cu salariile din educație, începând cu data de 1 noiembrie

Publicat: 21/10/2022 | 23:36
Anunț de ultimă oră! Ce se întâmplă cu salariile profesorilor

Vești bune pentru profesori! Vor primi bani în plus la salariu, începând cu data de 1 noiembrie. Ministrul Educației a făcut anunțul. Iată în ce condiții vor primi aceștia banii.

Cadrele didactice vor avea motiv de bucurie. Ministrul Educației a anunțat că se vor acorda bani în plus la salariile actuale ale profesorilor.

Mai exact, Sorin Cîmpeanu, fostul ministru al educației, anunța în aprilie 2022 că  „profesorii vor primi în termen de 3 luni prima tranșă de 5% pentru plata diferențelor salariale, pentru perioada 2017-2021”. Acest lucru nu s-a întâmplat, iar profesorii au fost foarte deranjați de faptul că nu și-au primit banii.

Profesorii vor primi plata diferențelor salariale, pentru perioada 2017-2021

(CITEȘTE ȘI: Atac dur la adresa învățământului românesc de Ziua Internațională a Educației: „Statul a eșuat”)

Profesorii își vor primi restanțele salariale

Iată că, începând cu luna noiembrie a acestui an, toți profesorii își vor primi restanțele salariale, din sporuri sau majorări, încă din anul 2017.

”Pentru aplicarea prevederilor OUG 48/2022 privind plata diferențelor de drepturi salariale cuvenite personalului din învățământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021, Ministerul Educației a dezvoltat, în cadrul aplicației informatice EDUSAL, un modul dedicat calculării tranșelor cuvenite. Pentru o corectă informare a beneficiarilor, precum și a publicului larg, precizăm următoarele:

– Nu există disfuncționalități în asigurarea salariilor personalului din învățământ. OUG 48/2022 se referă la diferențe salariale, iar în acest an se efectuează plata primei tranșe.

– Nu există personal în sistem pentru care, în urma prelucrării datelor, sumele rezultate să fie negative.

– Modulul informatic implementat este în concordanță cu prevederile legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.

– Deși au fost transmise instrucțiuni de utilizare a aplicației informatice și au fost organizate mai multe sesiuni de instruire în sistem videoconferință cu personalul responsabil la nivel de județ/municipiul București, au apărut unele erori de calcul privind diferențele aferente, rezultate din operarea programului informatic sau prin utilizarea acestuia în cazul unor categorii de persoane care nu făceau parte dintre beneficiarii ordonanței”, se arată în comunicatul de la ministerul Educației.