Anunț pentru români! Cine beneficiază de programul de ajutor pentru încălzire

Publicat: 16/01/2023 | 09:52
Ce categorie de români beneficiază de ajutor/ Sursă: colaj Pixabay

Sunt vești importante pentru români! O categorie de persoane va beneficia de programul de ajutor pentru încălzire. Banii respectivi, care vin din partea statului, vor fi oferiți pentru românii care se află în impas și trebuie să plătească facturile la electricitate, gaze, energie termică şi lemne. Procedura începe din data de 1 februarie 2023. Iată detaliile mai jos, în articol.

În jur de patru milioane de români ar trebui să beneficieze de aceste vouchere cu ajutor pentru încălzire. Banii respectivi ar putea fi utilizați începând cu data de 20 februarie 2023. La data de 1 februarie, va debuta procedura. Începând de astăzi, 16 ianuarie, poștașii trebuie să împartă actele la domiciliile celor care vor beneficia de acest ajutor din partea statului. Însă, ar exista un impediment, pentru că aproape un milion de persoane ar putea fi găsite mai greu la adrese, având în vedere faptul că, în multe localități din țară, nu există nomenclator stradal, iar alții nu locuiesc la adresa din buletin.

Potrivit informațiilor, se vor oferi 1400 de lei, în două tranșe, persoanelor care au un venit lunar de 2000 de lei. Poștașul trebuie să împartă declarațiile pe propria răspundere care trebuie, la rândul lor, să fie completate de cei care vor beneficia de acest ajutor, arată observatornews.ro.

Vezi și A DEVENIT OBLIGATORIU ÎN ROMÂNIA! CE TREBUIE SĂ AI ÎN LOCUINȚĂ NEAPĂRAT PÂNĂ LA 31 DECEMBRIE 2023

Vouchere pentru încălzire în valoare de 1400 de lei, în două tranșe

Statul le va oferi românilor care au venituri maxime lunare sub 2000 de lei aceste tichete de ajutor pentru încălzire. Premierul Nicolae Ciucă a făcut și o serie de declarații.

„Avem o ordonanță de urgență foarte importantă, prin care MIPE vine și clarifică, asigură procedurile și mecanismele prin care toți cetățenii care au fost încadrați în componenta de sprijin pentru termic să poată să beneficieze de acești bani.

Este vorba despre clarificarea modului în care se stabilește locul unde vor fi asigurate aceste tichete, în localități care nu au reușit încă să finalizeze nomenclatorul stradal, sunt situații în care mai multe familii locuiesc la aceeași adresă și, desigur, sunt câteva elemente de clarificat din punct de vedere procedural între ministerele care au atribuții în asigurarea acestor tichete și alimentarea lor cu bani.

Deși termenul inițial termenul era ca oamenii să poată beneficia de aceste tichete începând cu 1 martie, există varianta ca începând cu 20 februarie să poată folosi banii de pe tichete”, a spus oficialul la începutul ședinței de guvern.

Vezi și VEŞTI IMPORTANTE PENTRU PENSIONARI! CE DECIZIE AU LUAT AUTORITĂŢILE LA ÎNCEPUTUL ANULUI

Sursă foto: colaj Pixabay