Anunț surprinzător în cazul adopției Sorinei, copila înfiată de soții Săcărin, stabiliți în America

Publicat: 24/10/2019 | 14:01

Avocatul familiei Șărămăt, cea care a crescut-o pe Sorina timp de șapte ani, le-a dat o veste extraordinară celor doi soți care au sperat până în ultima clipă că fata nu va fi adoptată de soții Ramona și Gabriel Săcărin, stabiliți în America. Ulterior, Victor Dumitrică a făcut public anunțul important privind cazul de adopție al copilei. Vă reamintim că fata  de opt ani a părăsit România la sfârșitul lunii iulie și s-a adaptat destul de repede la stilul de viață din America.

Citește și: Noi imagini cu Sorina în prima zi de şcoală, în America. Fiica asistenţilor maternali i-a transmis un mesaj emoţionant

Anunț surprinzător în cazul adopției Sorinei, copila înfiată de soții Săcărin

Sperând că Sorina ar putea să se întoarcă la ei Mariana, asistentul maternal care a avut grijă de copilă, și soțul ei, Vasile Şărămăt, au solicitat Tribunalului București redeschiderea dosarului adopției. Soții Șărămăt cer judecarea cauzei în lumina unor falsuri pe care le-ar fi făcut reprezentanții autorităților în speța respectivă.

Victor Dumitrică, avocatul familiei Șărămăt, a anunțată că magistrații au decis ieri deschiderea procesului privind nulitatea absolută a adopției Sorinei. “În procesul privind constatarea nulității absolute a adopției Sorinei, Tribunalul București a respins astăzi, 23.10.2019, excepțiile invocate de către Săcărin Gabriel și Săcărin Ramona prin apărător ales, dar și pe cele invocate de către DGASPC Mehedinți și ANPDCA privind autoritatea de lucru judecat a hotărârii judecătorești pronunțate de Curtea de Apel Craiova prin care a fost incuviințată adopția.

Procesul se judecă! Următorul termen de judecată va avea loc la data de 25.11.2019 la Tribunalul București. La dosarul cauzei, la data de 21.10.2019, au fost depuse mijloace probatorii tehnice ce atestă în mod incontestabil faptul că toate înscrisurile întocmite de reprezentanții DGASPC Mehedinți (n.r.: în speță Morjan Violeta –manager de caz) în dosarul adopției sunt FALSE, semnătura și scrisul olograf al Asistentului Maternal Șărămăt Mariana fiind contrafăcute în mod grosolan prin modalități ce se circumscriu elementului material al infracțiunii de Fals intelectual”, a declarat avocatul Victor Dumitrică, potrivit wowbiz.ro.

Vă reamintim că Sorina a fost luată de autorități din locuința asistentului maternal din Mehedinți, care a crescut-o în ultimii șapte ani, după ce a fost adoptată de o familie de români din SUA. Momentul a fost filmat de apropiații familiei, iar imaginile au fost postate pe Facebook. Pe filmare se vede cum fata este bruscată de procuror, care încearcă să o ducă la mașină pentru ca, ulterior, să fie luată de părinții adoptivi.

Alina Dragusin