Anunțul făcut de Florin Cîțu! Când începe vaccinarea cu a treia doză

Publicat: 22/09/2021 | 16:56
sursa FOTO: INQUAM Photos Octav Ganea

Vaccinarea cu a treia doză începe pe 28 septembrie în România, a anunțat premierul Florin Cîțu. Sunt eligibili toți cei care au făcut a doua doză în urmă cu cel puțin 6 luni.

Pentru cea de-a treia doză, programarea sva facîn platformă, pentru cei carmerg la centreldvaccinare. Vaccinul spoate administra și la medicul dfamilie, fără programare. Florin Cîțu a spus că doza a treia ar urma să fie făcută cu vaccin pe bază de ARN mesager, adică Pfizer sau Moderna, la 6 luni după prima schemă de vaccinare.

”Am luat decizia ca începând cu 28 septembrie, pentru toate persoanele care au mai mult de 6 luni de la administrarea dozei a doua să înceapă doza a treia. Doza de rapel se va efectua numai cu vaccinuri pe bază de ARN mesager”, a spus Florin Cîțu.

Potrivit Comitetului de vaccinare, doza 3 este ferm recomandată persoanelor cu risc mare de dezvoltare a unor forme severe – persoane vulnerabile: cei peste 65 de ani, cu boli cronice (indiferent de vârstă), persoanele din centrele medico-sociale și alte categorii vulnerabile prevăzute în strategia națională de vaccinare și persoanelor cu risc mare de expunere: personal medico-social și din învățământ.

Risc dublu de spitalizare pentru cei infectați cu varianta Delta

Persoanele infectate cu varianta Delta a coronavirusului prezintă un risc dublu de spitalizare pentru COVID-19 comparativ cu varianta Alfa, arată un studiu amplu publicat în revista The Lancet Infectious Diseases.

Cercetătorii de la Public Health England (PHE) şi de la Universitatea Cabridge au analizat cazurile clinice a 43.338 de persoane detectate pozitiv la COVID-19 în Marea Britanie, în perioada 29 martie – 23 mai 2021. Dintre acestea, 20 % (8.682) erau infectate cu tulpina Delta, iar restul de 34.656 cu tulpina Alfa.

Din totalul celor infectaţi, o persoană din cinci a fost internată cu COVID-19 după 14 zile de la testarea pozitivă la noul coronavirus. Dintre cei infectați cu varianta Alfa au fost internaţi 2,2 % (764 de persoane), în timp ce dintre cei infectaţi cu varianta Delta au fost spitalizaţi 2,3 % (196 persoane).