Anunțul făcut de Gabriela Firea! Cine poate primi ajutorul de 500 de lei, oferit de Primăria Capitalei

Publicat: 14/05/2020 | 16:57

Primăria Municipiului Bucureşti, prin Administraţia Spitalelor şi Serviciilor Medicale Bucureşti, lansează, pe 18 mai, proiectul „Clar – pentru copii”. Gabriela Firea a anunțat cine poate primi ajutorul de 500 de lei, oferit de Primăria Capitalei.

”Este un nou proiect destinat sănătăţii bucureştenilor, mai ales într-o perioadă în care o parte dintre părinţi pot fi afectaţi financiar de epidemie: 4.000 de copii vor beneficia de sprijin financiar din partea Primăriei Capitalei pentru confecţionarea unei perechi de ochelari de vedere – rame şi lentile.

Este alocată o sumă de maxim 500 de lei pentru fiecare beneficiar în parte. Continuăm astfel de forme de spriin pentru sănătatea copiilor şi a tuturor bucureştenilor, întrucât este un domeniu prioritar pentru noi”, a transmis Gabriela Firea, pe Facebook.

Înscrierile vor începe în 18 mai şi se vor desfăşura online, pe site-ul http://clar.assmb.ro (la Secţiunea „Înscriere în proiect”). Tot pe site-ul ASSMB se află lista cu unităţile afiliate proiectului, regulamentul, documente-tip şi alte detalii utile pentru înscriere. (CITEȘTE ȘI: DIRECTORUL SPITALULUI DEVA, MĂRTURII ULUITOARE: ”ADEVĂRAȚII BOLNAVI MOR CERȘIND AJUTOR PE LA SPITALELE APROPIATE”)

De acest proiect vor beneficia copiii cu vârsta până la 17 ani cu domiciliul stabil sau viză de reşedinţă în Bucureşti, obţinută cu cel puţin 6 luni înainte de depunerea cererii de aplicare în cadrul proiectului. De asemenea, solicitanţii trebuie să aibă recomandare medicală de la oftalmolog.