Anunțul făcut de MAE. Cehia introduce noi restricții. România, pe lista țărilor roșii

Publicat: 07/11/2020 | 16:29

Din cauza numărului mare de noi cazuri de îmbolnăvire, Cehia introduce noi restricții, ce vor intra în vigoare în data de 9 noiembrie. Astfel, MAE a anunțat că românii trebuie să aibă în vedere noi reguli dacă intenționează să intre în această țară.

România a fost introdusă pe listă țărilor roșii de către autoritățile cehe. Potrivit MAE, persoanele care sosesc din statele considerate zone roşii (inclusiv România) trebuie să completeze, anterior intrării pe teritoriul Republicii Cehe, un formular de sănătate publică, disponibil la adresa: https://plf.uzis.cz/. După completarea formularului, persoanele în cauză vor recepţiona un e-mail de confirmare, pe care trebuie să îl păstreze pentru a-l prezenta, la cerere, autorităţilor cehe. (CITEȘTE ȘI: STAREA DE URGENȚĂ DIN CEHIA AR PUTEA FI PRELUNGITĂ PÂNĂ LA CRĂCIUN)

Cehia, noi restricții

Noile restricții impuse de Cehia vor intra în vigoare la data de 9 noiembrie 2020, ora 00:00, conform Ministerului Afacerilor Externe. (VEZI ȘI: MINISTRUL SĂNĂTĂŢII DIN CEHIA A FOST DEMIS DUPĂ CE ÎNCĂLCAT PROPRIILE RESTRICŢII ANUNȚATE ÎMPOTRIVA NOULUI CORONAVIRUS. CUM A FOST SURPRINS ROMAN PRYMULA)

Astfel, pe lângă obligaţia de completare a formularului, persoanele în cauză trebuie să transmită către direcţia de sănătate publică (regional hygienic station) din localitatea/regiunea domiciliul/locului de cazare din Republica Cehă, rezultatul negativ al unui test molecular tip PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2, după cum urmează: dacă testul a fost efectuat într-un stat UE sau într-un stat Schengen, anterior sosirii în Republica Cehă, acesta trebuie să fi fost prelevat cu maximum 72 de ore anterior sosirii şi trebuie transmis către direcţia de sănătate publică imediat după intrarea pe teritoriul Republicii Cehe; dacă testul este efectuat pe teritoriul Republicii Cehe, rezultatul va trebui transmis direcţiei de sănătate publică (regional hygienic station) în termen de maximum 5 zile de la intrarea în Republica Cehă.

Sunt exceptate de la obligativitatea prezentării unui test molecular negativ pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 la intrarea pe teritoriul Republicii Cehe următoarele categorii: persoanele a căror şedere într-un stat cu risc ridicat nu a depăşit 12 ore în ultimele 14 zile; muncitorii transfrontalieri, elevii şi studenţii din statele vecine; persoanele care călătoresc pentru rezolvarea unor urgenţe medicale, familiale, profesionale sau de afaceri şi a căror şedere nu depăşeşte 12 ore; persoanele aflate în tranzit prin Republica Cehă, cu condiţia ca durata tranzitului să nu depăşească 12 ore.