Anunțul făcut de Ministerul Sănătății! Medicii care vor merge la pacienți acasă pentru a-i vaccina vor primi mai mulți bani

Publicat: 16/07/2021 | 16:23

Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, a anunțat vineri că medicii de familie care se vor deplasa la domiciliul pacienților pentru a-i vaccina anti-COVID vor primi mai mulți bani.

Ioana Mihăilă și comisarul european pentru sănătate, Stella Kyriakides, au vizitat împreună un centru de vaccinare din comuna Petreşti, judeţul Dâmboviţa.

La sfârșitul lunii aprilie, guvernul a aprobat prin ordonanță de urgență creșterea sumei pe care medicii de familie o primesc pentru vaccinarea împotriva COVID-19 la cabinete, de la 30 de lei/persoană vaccinată la 40 de lei. Acum, aceștia vor primi mai mulți bani dacă vor merge acasă la pacienți pentru a-i vaccina anti-COVID. Ministerul are în vedere o ordonanță în acest sens.

„Vrem să încurajăm medicii de familie, autorităţile locale şi preoţii, cei care sunt mai aproape de oamenii din mediul rural, să meargă mai departe şi să îi încurajeze să se vaccineze. În plus, avem în lucru o ordonanţă prin care oferim medicilor de familie pentru serviciul de vaccinare pe care îl oferă la domiciliul pacientului, fie că este vârstnic, fie că este nedeplasabil, fie că e mai greu deplasabil, un tarif mai mare pentru a facilita tocmai această vaccinare la domiciliu.

De asemenea, pentru pacienţii cu boli cronice vom începe vaccinarea în ambulatoriile de specialitate, tocmai pentru a ţinti mai bine acele persoane care sunt şi la cel mai mare risc de a contracta şi a dezvolta complicaţii în caz de infecţie cu coronavirus. Acestea sunt măsurile pe care Ministerul Sănătăţii le dezvoltă, dar, împreună cu CNCAV-ul, participăm la activităţile din caravanele de vaccinare, din acţiunea – Oraşul vaccinează satul -„, a declarat Ioana Mihăilă.

Coronavirus România, 16 iulie 2021

Până astăzi,  pe teritoriul României, au fost confirmate 1.081.539 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus. 1.046.691 de pacienți au fost declarați vindecați. În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 72 cazuri noi de persoane infectate cu noul coronavirus, acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Până astăzi, 34.250 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat. În intervalul 15.07.2021 (10:00) – 16.07.2021 (10:00) au fost raportate de către INSP 5 decese (3 bărbați și 2 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Brașov, Giurgiu, Ialomița și Municipiul București.

3 dintre aceste decese sunt anterioare intervalului mai sus menționat și au fost introduse în baza de date, la solicitarea Ministerului Sănătății, de către Direcțiile de Sănătate Publică din țară, în urma verificărilor efectuate.