Anunțul făcut de Ministrul Sănătății: ”Va începe după 1 iunie”

Publicat: 10/05/2020 | 21:01

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, anunţă o testare a populaţiei la nivel naţional, după data de 1 iunie, aceasta urmând să fie realizată prin Institutul Naţional pentru Sănătate Publică.

Testarea va avea rolul de a verifica nivelul de imunizare a populaţiei, dar şi de răspândire a virusului, la trei luni de la debutul pandemiei în România. (CITEȘTE ȘI: CUM ARATĂ DECLARAȚIILE PE PROPRIE RĂSPUNDERE DUPĂ 15 MAI. CELE 11 MOTIVE PENTRU CARE SE POATE PĂRĂSI LOCALITATE DE DOMICILIU)

”Noi avem o testare pe care o facem, prin Institutul Naţional pentru Sănătate Publică şi Centrul pentru Supravegherea şi Controlul Bolilor Transmisibile pe care o să o facem cam la trei luni de la debutul pandemiei tocmai pentru a evalua starea atât a imunizării populaţiei, cât şi a evoluţiei ulterioare pe care o avem în colaborare cu OMS şi o facem la trei luni.

Va începe după 1 iunie. Noi trebuie să vedem când se termină pandemia sau prima etapă a pandemiei, fiindcă noi nu coborâm. Astăzi avem 231 de cazuri, dar în contextul în care ieri a fost o zi de sâmbătă în care testările sunt un pic mai puţine decât în timpul săptămânii”, a declarat Nelu Tătaru.

Până astăzi, 10 mai, pe teritoriul României, au fost confirmate 15.362 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 7.051 au fost declarate vindecate și externate.

Totodată, până acum, 961 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19, internate în spitale din Dolj, București, Iași, Suceava, Arad, Bacău, Timiș, Cluj, Neamț, Hunedoara, Constanța, Satu Mare, Sibiu, Ialomița, Bistrița-Năsăud, Covasna, Dâmbovița, Vrancea, Galați, Caraș-Severin, Mureș, Giurgiu, Bihor, Argeș, Vaslui, Botoșani, Alba, Sălaj, Brașov, Mehedinți, Teleorman, Gorj, Prahova, Vâlcea, Călărași, Maramureș și Olt, au decedat.