Anunțul făcut de Valeriu Gheorghiță! Varianta Omicron, mai contagioasă de 3-4 ori decât Delta

Publicat: 05/01/2022 | 17:25
sursa FOTO: Inquam Photos / Sabin Cirstoveanu

Valeriu Gheorghiță trage un semnal de alarmă. Medicul a declarat faptul că varianta Omicron este mai contagioasă de 3-4 ori decât tulpina Delta.

Invocând date recente publicate în Danemarca, Valeriu Gheorghiță a arătat că persoanele vaccinate şi cu doza booster au susceptibilitate faţă de varianta Omicron de două ori mai redusă faţă de cei care au schema primară de vaccinare, iar transmisibilitatea de la persoanele cu booster către contacţi a variantei Omicron este mult redusă.

Acesta a mai spus că infecţiozitatea variantei Omicron este de trei-patru ori mai mare decât în cazul variantei anterioare, Delta.

“Dacă în câteva zile noi avem o creştere de patru ori a numărului de cazuri, asta foarte probabil arată o intensificare a transmiterii comunitare a variantei Omicron, inclusiv în România, iar din acest punct de vedere toate datele ne arată că timpul de dedublare a cazurilor este de circa două-trei zile, pentru că perioada de incubaţie este mai scurtă”, a afirmat medicul.

Cât durează perioada de incubație

Perioada de incubație este perioada de la momentul în care o persoană este infectată până când începe să prezinte simptome. Conform ghidurilor clinice ale Centrelor pentru Controlul și Prevenirea Bolilor, publicate la începutul acestui an, se credea că perioada medie de incubație pentru COVID-19 este de patru până la cinci zile.

În timp ce orientările actuale recomandă 10 zile de la apariția simptomelor, unii epidemiologi spun că această perioadă de timp ar trebui redusă la jumătate, cel puțin pentru persoanele vaccinate.