Anuntul meteorologilor. Cum va fi vremea în weekend

De: Cancan
Publicat: 26/01/2017 | 14:36

În acelaşi timp, prognoza pentru Bucureşti arată că vremea va fi geroasă în nopţile de vineri, sâmbătă şi duminică, în timp ce dimineţile vor sta sub semnul ceţei şi depunerii de chiciură. Potrivit Agerpres, vineri, vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit la această dată, geroasă dimineaţa în cea mai mare parte a ţării, iar noaptea în nord-vest, centru şi local în sud şi în vest. Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între—8 şi două grade Celsius, iar cele minime între—15 şi—4 grade Celsius. Sâmbătă, valorile termice vor continua să rămână scăzute pentru această perioadă din an, în special în sudul şi sud-estul teritoriului, iar maximele vor oscila între—4 şi 6 grade. Duminică, estimările ANM arată că valorile termice vor fi negative în Oltenia şi în dealurile de vest, în timp ce minimele vor coborî până la—19 grade Celsius, în depresiuni.