Anunțul neașteptat făcut de Primăria din Crevedia, la o săptămână după explozii. Toți localnicii trebuie să știe

Publicat: 04/09/2023 | 12:15

După mai bine de o săptămână de la exploziile ce au avut loc în Crevedia, Primăria localității vine cu un anunț important pentru locuitorii ale căror case au fosta afectate de tragediei. Instituția a publicat, duminică, un document care arată că proprietarii stației GPL sunt dispuși să suporte reparațiile la imobilele afectate în urma exploziilor.

În data de 26 august o adevărată tragedie avea loc la Crevedia. Trei explozii consecutive au produs pagube considerabile. Trei oameni și-au pierdut viața, iar alți 57 au fost răniți. Mai mult, numeroase case din apropierea stație GPL au fost distruse. Acum, un iz de speranță pare că se ivește pentru cei care și-au pierdut locuințele. Primăria Crevedia anunță că Ionuț Doldurea, fiul primarului din Caracal, și asociatului acestuia, Cosmin Stîngă, sunt dornici de a sări în ajutorul oamenilor ale căror case au fost distruse.

(CITEȘTE ȘI: BOGDAN PUȘCOI, POMPIERUL CARE A RIDICAT AUTORIZAȚIA STAȚIEI GPL DIN CREVEDIA, A MURIT LA O SĂPTĂMÂNĂ DE LA DEZASTRU. CUM S-A ÎNTÂMPLAT TRAGEDIA)

Primăria Crevedia, anunț important

Pe pagina de Facebook a Primăriei Crevedeia a apărut un anunț ce oferă o fărâmă de speranță localnicilor. Se pare că cei doi proprietari ai stației GPL și-au arătat disponibilitatea de a suporta cheltuielile pentru refacerea caselor ce au fost distruse de exploziile ce au avut loc în data de 26 august.

În acest sens, cei doi proprietari susțin că au contact o firmă care să efectueze lucrările și îi așteaptă pe păgubiți să le ofere ajutorul necesar.

„Reiterăm intenţia societăţii FLAGAS SRL de a suporta costurile ocazionate cu aducerea imobilelor afectate la starea lor iniţială în cel mai scurt timp, sens în care precizăm faptul că am procedat la încheierea unui acord cu societatea BAMBAM Construction SRL ce are ca obiect efectuarea lucrărilor de proiectare, reconstruire, consolidare, amenajare, precum şi orice alt tip de lucrări specifice domeniilor de proiectare şi construcţii ce se dovedesc a fi necesare în vederea aducerii la starea iniţială a tuturor imobilelor afectate.

Dovada bunei noastre credinţe este susţinută atât de încheierea acordului mai sus menţionat, cât şi de plata avansului lucrărilor ce urmează a fi prestate, astfel cum rezultă din cadrul celor ataşate prezentei comunicări. Desigur, efortul nostru este necesar a fi îngăduit de către persoanele păgubite, fiind totodată esenţial sprijinul dumneavoastră în vederea stabilirii condiţiilor şi contextului prin care demersurile societăţi FLAGAS SRL pot fi concretizate”, se arată în documentul publicat duminică de Primăria Crevedia pe Facebook.

În cadrul documentului semnat de cei doi proprietari ai stației GPL, aceștia „apelează la disponibilitatea” primarului din Crevedia, Florin Petre, pentru stabilirea unui „dialog” cu localnicii. Se cere ca edilul să informeze victimele cu privire la disponibilitatea societăţii „de a sprijini comunitatea şi de a suporta daunele materiale suferite”. De asemenea, se solicită stabilirea unui cadru și a unui orar în care localcanicii să ofere informațiile necesare societății ce se va ocupa de refacerea caselor.

Reamintim că în urma exploziilor de la Crevedia, Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că 10 case au fost distruse complet, iar alte 75 au fost avariate.

Documentul publicat de Primăria Crevedia / Foto: Facebook

(VEZI ȘI: GESTUL DE MILIOANE AL UNUI BĂTRÂN A EMOȚIONAT O ȚARĂ ÎNTREAGĂ. VREA SĂ DONEZE DOUĂ CASE VICTIMELOR EXPLOZIEI DE LA CREVEDIA: „AM VĂZUT DEZASTRUL”)