Apariție halucinantă pe o plajă din Mamaia! Ce au adus valurile la mal

De: A. G.
Publicat: 07/11/2019 | 08:55

Plaja din Mamaia a fost invadată de sute de meduze uriașe, albastre, care au fost aduse la mal de curenții marini. Organismele au murit la scurt timp, iar rămășițele au început să degaje un miros neplăcut.

Fenomenul se petrece tot mai des și, de cele mai multe ori, este cauzat de schimbările bruște de temperatură, dar și de vremea neobișnuit de caldă pentru această perioadă.

În ultima săpătămână, la Constanța s-au resimțit temperaturi de vară, de până la 24 de grade Celsius. Totodată, schimbările meteo au înregistrat diferențe și de 15 grade în doar 24 de ore.

Vremea însorită și foarte călduroasă a scos din casă constănțenii care fie fac jogging pe plajă de dimineață, se plimbă la prânz sau fac aerosoli spre înserat.

Pe plaja din Mamaia, mulți dintre ei s-au apropiat de meduzele cu diametru de până la 40 de cm și le-au făcut poze, deși specialiștii au recomandat public persoanelor care întâlnesc organisemele moarte pe plajă să nu le atingă și nici să se apropie foarte mult de ele.