Apelul în cazul copilului căzut într-un canal din Capitală a fost fals. Minorul, găsit la domiciliu

De: Cancan
Publicat: 06/08/2019 | 22:45
Apelul în cazul copilului căzut într-un canal din Capitală a fost fals. Minorul, găsit la domiciliu

Apelul în cazul copilului care a sunat la 112 anunțând că este într-un canal din zona Apărărtorii Patriei din București a fost unul fals, minorul fiind găsit la domiciliu, a declarat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, Daniel Vasile.

Purtătorul de cuvânt al ISU București-Ilfov, maiorul Daniel Vasile, a declarat pentru MEDIAFAX că apelul cazul copilului care a sunat la 112 anunțând că este într-un canal din zona Apărărtorii Patriei din București a fost unul fals, minorul fiind găsit la domiciliu.

Reprezentanții Poliției Capitalei au anunțat că marți, în jurul orelor 14:30, au fost sesizați prin apel 112 de catre un minor cu privire la faptul că, în urma unui conflict cu un alt minor, acesta l-a împins într-un canal de pe o stradă din sectorul 4.

„La fața locului au fost mobilizati peste 70 de politisti din cadrul Sectoarelor 3 , 4 si 5, fiind desfășurate activități ample de cautare . În urma verificărilor efectuate s-a reusit identificarea minorului la adresa de domiciliu, stabilindu-se faptul ca apelul este fals, nefiind primul de acest gen efectuat de catre minor”, potrivit sursei citate.

Părinții minorului în cauză au fost sancționați cu amendă în cuantum de 500 de lei .

”Folosim acest prilej pentru a adresa rugamintea cetățenilor să apeleze Serviciul 112 doar în cazul unei urgențe. Apelurile false de genul celui de mai sus, intalnite frecvent in ultimele zile conduc la irosirea resurselor umane si logistice, in plus, impiedicand utilizarea acestora pentru interventia pentru eliminarea unor urgente reale”, mai transmite Poliția Capitalei.