Aproape 30 de persoane au murit la o nuntă, după ce un zid s-a prăbuşit peste invitaţi în clipa în care a început o furtună

De: Cancan
Publicat: 11/05/2017 | 16:22

Invitaţii la nuntă s-au adăpostit de o furtună într-o cabană din apropierea zidului, când acesta a căzut, a declarat un responsabil al poliţiei locale. Alte 26 de persoane au fost rănite, între care 15 grav.

„Zidul şi adăpostul adiacent s-au prăbuşit din cauza unei furtuni“, a explicat şeful poliţiei din districtul Bharatpur, potrivit Agerpres. Mai multe tarabe cu produse alimentare erau sprijinite de acest zid, care avea o înălţime de aproximativ patru metri şi o lungime de 27 de metri.

„Am lucrat toată noaptea”, a declarat un reprezentant al echipelor de salvare care au sosit la locul tragediei. „Am încercat să salvăm cât mai mulţi oameni, a fost oribil”, a mai spus el. Poliţia a deschis o anchetă şi unul dintre managerii localului a fost arestat sub suspiciunea de omucidere din neglijenţă, potrivit unei surse judiciare locale.

„Vom încerca să stabilim dacă proprietarii aveau licenţă de funcţionare valabilă. Dacă nu, o acţiune corespunzătoare va fi iniţiată”, a indicat un judecător presei, anunţând daune de 50.000 de rupii, aproximativ 775 de dolari, pentru familiile fiecăruia dintre cei decedaţi.