Apropiere între ”Regele imobiliarelor” și celebra prezentatoare de la Antenă

De: Cancan
Publicat: 25/03/2018 | 23:48

Eduard Uzunov s-a despărțit de Andreea Caranda, iar acum milionarul, poreclit ”Regele imobiliarelor”, pare decis s-o uite complet pe fosta iubită, ”Colombina”. Motiv pentru care afaceristul și-a redefinit și anturajul. Recent, Uzunov a fost prezent la un eveniment de artă, unde a apărut (poate nu întâmplător) și rafinata prezentatoare TV Andreea Berecleanu. CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, vă prezintă, în exclusivitate, imaginile.

Eduard Uzunov și Andreea Caranda au pus punct unei relații de aproximativ șapte ani. ”Colombina”, devenită cunoscută în urmă cu mai mulți ani la “Abracadabra”, a lăsat să se ducă pe apa sâmbetei inclusiv un inel de logodnă și s-a cuplat, la scurt timp, cu Cristian Mitrea, tatăl băiețelului Andreei Mantea. De partea cealaltă, ”Regele imobiliarelor” nu are, în prezent, o relație oficială. Deși multe femei și-ar dori să-l aibă ca partener, dacă ținem cont de situația financiară pe care o are. (VEZI AICI: “REGELE IMOBILIARELOR”, ÎN CĂUTAREA FRUMUSEȚII FEMININE!)

Între timp, Eduard Uzunov s-a dedicat afacerilor. Iar când are câte o “portiță” adoră să socializeze. De curând, milionarul a fost prezent la o galerie de artă din Capitală. Îmbrăcat foarte elegant, ”Regele imobiliarelor” s-a întreținut cu cei prezenți în încăpere. Printre care și Andreea Berecleanu. În anturajul căreia a apărut tot mai des în ultima perioadă, conform surselor CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România. Am putea vorbi chiar de o prietenie între cei doi.

Mai mult, sursele noastre susțin că milionarul și frumoasa Andreea au devenit și vecini în Cartierul Francez. Acolo unde milionarul a închiriat un apartament, iar prezentatoarea de la Antenă deține un centru medical de înfrumusețare și spa. Cel care i-a inspirat ideea afacerii a fost chiar partenerul de viață al știristei, celebrul medic estetician Constantin Stan. Apropierea dintre ”Regele imobiliarelor” și frumoasa brunetă a fost “certificată” și de una dintre fiicele omului de afaceri, Maria. (NU RATA: CE SPUNE ANDREEA BERECLEANU DE MARIAJUL CU MEDICUL ESTETICIAN)

Maria a urcat, pe contul personal de socializare, o fotografie în care apare alături de tatăl ei, dar și de Andreea Berecleanu. Cât timp s-au aflat la galeria de artă, ”Regele imobiliarelor” și prezentatoarea TV au fost cu zâmbetul pe buze. De semnalat că, încă din decembrie, prin intermediul galeriei pe care o deține, milionarul a început să-i ajute pe tinerii artiști să-și vândă creațiile. Prețurile variază de la câteva sute de euro până la câteva mii.

Eduard Uzunov a divorțat cu scandal

În 2009, Eduard Uzunov a divorțat, cu scandal, de Cristina. După o perioadă, milionarul s-a combinat cu Andreea Caranda, care a devenit cunoscută atunci când era doar un copil, iar talentul ei i-a cucerit imediat pe toți românii care urmăreau emisiunea “Abracadabra”. (CITEȘTE ȘI: ANDREEA „COLOMBINA” NU PUNE LA INIMĂ DIVORȚUL IUBITULUI EI!)

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la pont@cancan.ro sau pe Whatsapp la 0741 CANCAN (226.226)