Armin Nicoară, declaraţii dure la adresa Georgianei Lobonţ: ”Am simțit din partea ei un dezinteres”

Publicat: 03/02/2023 | 15:49

Armin Nicoară şi Georgiana Lobonţ au fost implicaţi în mai multe scandaluri de-a lungul timpului. Fanii celor doi au fost luaţi prin surprindere în momentul în care artistul a anunţat că şatena o să îi fie naşă, având în vedere trecutul lor. Se pare că nici după acest moment lucrurile nu s-au liniştit în totalitate. Recent, soţul Claudiei Puican a făcut noi dezvăluiri despre relaţia lor.

Armin Nicoară a povestit în cadrul unui interviu recet faptul că el şi naşa sa au mai avut discuţii de-a lungul timpului, însă prietenia care îi leagă a fost mult mai puternică. Artistul a trecut peste neînţelegeri şi mărturiseşte că nu are cum să stea supărat pe vedetă.

CITEŞTE ŞI: ARMIN NICOARĂ A IZBUCNIT ÎN PLÂNS ÎN DIRECT, LA TV. CÂNTĂREȚUL ȘI-A FĂCUT CURAJ ȘI A RECUNOSCUT TOTUL DE FAȚĂ CU TATĂL SĂU

Cu toate acestea chiar şi recent, înainte să lanseze ultima melodie pe care au făcut-o împreună, Georgiana Lobonţ ar fi luat unele decizii care l-au deranjat destul de tare pe Armin Nicoară.

„Cu Georgiana eu m-am mai certat. În muzică este o Georgiana și în viața de zi cu zi o altă Georgiana. Nu am cum să stau supărat pe ea orice mi-ar face sau orice mi-ar fi făcut. Mi-a trecut supărarea, de aceea sunt și nașii noștri.

În viața de zi cu zi ne înțelegem extraordinar de bine, mult prea bine pot spune, doar că și acum s-au întâmplat câteva chestii care pot spune că m-au deranjat și cred că și pe ea ar fi deranjat-o dacă eu aș fi făcut la rândul meu așa.

Am lansat această melodie, am filmat-o în Maldive, am încărcat-o pe internet, bineînțeles pe canalul meu, pentru că așa am făcut pactul cu ea. Eu vin cu ideile mele, tu vii doar să îmi cânți pe piesă, iar după aceea fac ce vreau cu ea.

Tu la rândul tău faci la fel. M-a deranjat foarte tare că ea după câteva zile după ce am lansat melodia, s-a gândit ea sau cine i-a făcut melodia, să lanseze încă o melodie. Am și rugat-o să facem un live, să dăm distribuiri, story, chestii de promovare.

Am simțit din partea ei un dezinteres și cumva am vrut să îi spun, dar nu am vrut să mă mai cert cu ea. Pot spune că sunt o fire care mă mulez pe toate situațiile.”, a declarat Armin Nicoară, pentru wowbiz.ro.

Armin Nicoară şi Georgiana Lobonţ (Foto: Facebook)

Armin Nicoară: Nu cred că aș avea nevoie…”

După ce au apărut zvonuri că Georgiana Lobonţ ar fi folosit „divorţul” ca să îşi promoveze piesele, Armin Nicoară a ţinut să lămurească şi acest subiect.

„Nu cred că nașa Georgiana sau eu, la ora actuală, avem nevoie de o așa strategie, pentru că de ce să îmi fac rău, dacă atâta lume este alături de noi și ne iubesc. S-a văzut și la nașa Georgiana, că a avut melodii pe locul 1. Unde să merg mai sus de locul 1? Nu cred că aș avea nevoie, nici ea să își facă așa promovare.„, a mai precizat Armin Nicoară.