Ashton Kutcher, sacrificii imense pentru un rol! Actorul a ajuns în spital pentru că a mâncat doar fructe şi nuci

De: Cancan
Publicat: 28/01/2013 | 17:15

Ashton nu a vrut să greşească cu nimic pentru acest film, motiv pentru care a petrecut sute de ore vizionând materiale video cu speech-uri ale fostului om de afaceri, i-a intervievat pe prietenii acestuia şi a adoptat „regimul fructarian” specific lui Jobs.

„Decizia de a deveni „fructarian” – adică de a consuma exclusiv fructe, nuci şi seminţe fără produse de origine animală, legume ori cereale – poate conduce către reale probleme de sănătate”, a mărturisit Kutcher la premiera filmului „jOBS” ce a avut loc în cadrul Festivalului de Film Sundance.

El a ajuns la această concluzie după ce, cu două zile înainte de începerea filmărilor, a ajuns să fie spitalizat.

„Aveam nişte dureri îngrozitoare, iar nivelurile pancreasului meu erau date peste cap, ceea ce m-a speriat foarte tare, având în vedere cele întâmplate”, a povestit Ashton. (Steve Jobs a murit în octombrie 2011, la doar 56 de ani, după o grea luptă cu cancerul pancreatic).

„În acest film trebuie să joc rolul unui om care a trecut în nefiinţă de puţin timp şi a cărui memorie este încă proaspată în mintea celorlalţi.

Este o persoană de care oamenii sunt pasionaţi, la care ţin şi despre care au păreri puternice.

Asta ma sperie puţin! Mai ales că trebuie să „dau viaţă” unui om pe care îl admir extraordinar de mult… Înspăimântător!”, a mai spus actorul.

Ana Tepsanu