Asistentă din Suceava, dezvăluiri cu ochii în lacrimi despre un pacient testat pozitiv cu Covid-19: „Vă rog frumos, ajutaţi-mă că nu mai pot!”
O asistentă de pe o ambulanță din Suceava a făcut dezvăluiri cutremurătoare. Cu ochii în lacrimi, femeia a spus totul despre situația dureroasă în care s-a aflat un pacient testat pozitiv cu coronavirus, după ce acesta a fost plimbat ore întregi între spitale, pentru că nu existau locuri libere ca acesta să poată beneficia de tratament.
Un pacient din Suceava testat pozitiv cu coronavirus a trecut prin chinuri groaznice. Acesta a fost plimbat între spitale de la ora 10 dimineața până la ora 20, iar o asistentă de pe ambulanță a povestit totul, cu ochii în lacrimi.
„În fața UPU, când am ajuns la cortul milităresc, am stat în soare fără să ne bage nimeni în seamă, aproape trei ore. L-am predat. Am mers, într-un târziu, să spun ce trebuie să i se facă acestui pacient pentru că el a fost diagnosticat în Câmpulung Moldovenesc cu COVID-19. Avea o rază făcută tot în acest municipiu. Procedurile trebuiau să fie mult mai uşoare. La ora 17.00, ni se dă pacientul în ambulanţă, să îl traversăm vizavi, la Boli Infecţioase. Aici, continuă spectacolul. Domnii doctori sunt în şedinţă. Ce fel de şedinţă la ora 17.00? După două ore de stat acolo, vine o doamnă doctor destul de obosită şi ne ceartă că ce căutăm noi pe secţia dumneaei, când a spus destul de clar că nu are locuri. Şi ce căutăm noi cu un pacient din UPU pentru că ea nu este medic urgentist? Ne-a spus: „Mergeţi înapoi la UPU că eu nu am locuri”. I-am zis: „Doamna doctor, daţi un telefon” – „Păi nu mă vezi? Cu ţinuta asta, eu nu am voie să pun mâna pe telefon”, a spus asistenta, în emisiunea „Sinteza Zilei”, de la Antena 3.
La un moment dat, starea pacientului a început să se agraveze. Cu toate acestea, tot pe drumuri s-a aflat. Într-un final, asistenta a mărturisit că acesta a putut să fie transferat la Iași.
„Mergem înapoi în UPU. Se mai stă aproape o oră. Starea pacientului meu se agravează. „Doamna doctor infecţionistă ne-a comunicat că nu are locuri. Ce facem cu pacientul?” – „Păi, nu ştiu. Cum nu are locuri? Păi, unde vrea să îl internăm pe acest pacient?”. Timpul trece şi pacientul strigă: „Vă rog frumos să îmi mai faceţi un calmant că nu mai pot”. Avea o stare proastă. Intrase într-o stare de oboseală, de supărare şi simţea că nu mai are aer. Nu mai voia oxigen, nu mai voia nimic. S-a reuşit, într-un târziu, să caute o cale să scape acest pacient care este şi asistent medical. A făcut rost de un aviz medical în Iaşi, să fie transferat acolo. Nu i s-a aprobat o ambulanţă până la Iaşi pentru că este foarte mare criză.
La UPU, vine o doamnă şi zice: „Vă întoarceţi înapoi la izolare că s-au eliberat două paturi”. Când am ajuns acolo, nu era nimeni. Toate uşile s-au închis. Se uitau după perdele, de parcă era războiul sau nu ştiu… Pacientul meu: „Doamna asistentă, nu mai pot!”. Am bătut în toate uşile. La un moment dat, a ieşit un brancardier şi fuma. „Spuneţi-mi! Am un pacient diagnosticat COVID-19, persoană tânără, stare agravată. Ce să fac cu el?”.
Apare într-un târziu o doamnă. I-am spus: „Vă rog frumos, ajutaţi-mă că nu mai pot! Pacientul este destul de grav.” – „Ce ţipi la mine? Eu sunt medic! Ce ţipi la mine?” – „Spuneţi-mi unde să îl internez!” – „Du-l după cotitură”. Și îmi arătă cu mâna să mă duc după clădire. Mă duc, uşile închise. Nu am mai rezistat. Am dat drumul la sirene. Ieşeau pacienţii la geam. Medicii deloc.
Am sunat la dispeceratul integrat: „Vă rog frumos, ajutaţi-ne! Ce fac cu pacientul ăsta? Nu mi-l primeşte nimeni!”. Mi-au spus: „Ne pare rău, nu vă putem ajuta”. Spitalul este milităresc. Ei au telefoanele, interioarele lor. Noi nu îi putem contacta. Într-un târziu, îmi deschide o asistentă uşa, spre fericirea noastră, că trebuia să iasă o fată, să se externeze, şi aşa am prins uşa deschisă”, a spus asistenta.