Așteptarea a luat sfârșit. Când începe noul sezon al emisiunii Chefi la cuțite

Publicat: 10/08/2022 | 17:09

Sezonul 10 Chefi la cuțite va debuta în toamnă la Antena 1 într-un decor nou, creat pentru a marca 10 ani de succes! Sorin Bontea, Florin Dumitrescu și Cătălin Scărlătescu sărbătoresc 10 ani de când fac istorie cu cea mai urmărită competiție culinară din România,

”Noul platou este cadoul aniversar pentru Chefi, de care se bucură, totodată, și concurenții, întrucât decorul s-a schimbat în toate zonele de desfășurare a show-ului: de la platoul în care jurizează Chefii, bancurile de lucru ale concurenților și camera susținătorilor la spațiul în care se dau luptele pentru amuletă și camera Chefilor”, se arată într-un comunicat.

Chef Florin Bontea:”Sezonul 10 este unul special pentru noi”

Decorurile pregătite până în cele mai mici detalii i-au luat prin surprindere pe cei trei Chefi.

“Sezonul 10 este unul special pentru noi, pentru că se împlinește un deceniu de când ne cunoaștem, de când lucrăm împreună, iar competiția dintre noi nu a scăzut absolut deloc. Dimpotrivă, chiar crește! Fiecare dintre noi vrea să dovedească faptul că e mai bun decât celălalt. Acum mai mult decât oricând, fiind un sezon de referință.

S-a schimbat platoul, avem alt decor și multe alte nouțăți! Iar spațiile de desfășurare a show-ului au fost o surpriză totală pentru noi. În prima zi când am pășit în noul decor, ne-am simțit ca și când am fi fost plecați într-o vacanță și ne-am întors într-o casă care avea cu totul altă înfățișare”, a dezvăluit Chef Sorin Bontea.

“Abia aștept și eu sezonul 10. Pentru că fiecare competiție e altfel, de fiecare dată e mai spectaculos și mai frumos. Iar primul exemplu în acest sens este noul platou – o mare schimbare, doar una dintre cele pregătite pentru acest sezon”, a declarat Chef Cătălin Scărlătescu.