Atac armat în SUA: 11 morți și 6 răniți. Autorul este un antisemit

De: Cancan
Publicat: 28/10/2018 | 12:34

11 oameni au fost uciși după un atac armat sângeros, la o sinagogă din Pittsburg, SUA. Alțe șase persoane au fost rănite, dintre care patru sunt polițiști. Autorul este un bărbat de 46 de ani, antisemit și adept al supremației albilor.

Individul a intrat în sinagogă şi a deschis focul la întâmplare, potrivit stirileprotv.ro. Autorităţile au anunţat că atacatorul va fi acuzat de atac armat cu motivaţie rasială şi riscă pedeapsa cu moartea.

Ce a strigat atacatorul

Alerta s-a dat în timpul slujbei de Sabat. Individul înarmat cu o puşcă şi trei pistoale a intrat în sinagogă şi a deschis focul către cei adunaţi la parter. Apoi a coborât la subsol, unde se desfăşura o altă ceremonie.

A tras şi acolo și a fost auzit strigând, potrivit martorilor: „Să moară toţi evreii!”. El a urcat la etajul sinagogii chiar la sosirea poliţiştilor și a deschis focul spre ei. Atacatorul a împuşcat doi agenţi şi doi membri ai trupelor speciale Swat. A fost la rândul lui rănit şi s-a predat.