Atac armat într-un bar din Elveţia! Două persoane au murit, iar mai multe au fost rănite

De: Cancan
Publicat: 10/03/2017 | 07:40

„Doi indivizi au intrat în barul Cafe 56 în jurul orelor 20.15 şi au deschis focul în repetate rânduri. Doi dintre clienţi au fost ucişi. Alţii se află în stare critică“, au povestit reprezentanţi ai Poliţiei din Basel. Mai mult, alerta a fost dată de către un trecător care a anunţat imediat autorităţile. De asemenea, momentan victimele nu au fost identificate, iar autorii atacului nu au fost prinşi, notează Agerpres. Zona adiacentă barului a fost izolată în timpul operaţiunilor de prim-ajutor. Totodată, nu sunt cunoscute nici motivele atacului sau cum s-a întâmplat mai exact totul.