Atac cibernetic la Camera Deputaților! Buletinul lui Marcel Ciolacu a ajuns pe mâna hackerilor. Suma colosală cerută în schimbul datelor

Publicat: 30/01/2024 | 15:52
Marcel Ciolacu/foto: Facebook

Furt de date personale după breșa de securitate de la Camera Deputaților! Buletinul lui Marcel Ciolacu, precum și alte informații private ale unor parlamentari, au fost furate de niște hackeri. Întreaga situație controversată a fost confirmată de Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, care după incident a primit și o cerere de răscumpărare.

Buletinul premierului României, precum și alte informații personale ale unor parlamentari, au fost furate de hackeri după breșa de securitate de la Camera Deputaților. Incidentul a fost confirmat de Secretariatul General al Camerei Deputaţilor, printr-o informare. Inițial, nu a fost cerută vreo răscumpărare, dar ulterior lucrurile s-au schimbat.

CITEȘTE ȘI: PREMIERUL MARCEL CIOLACU, ANUNȚ MAJOR DESPRE PENSIILE ROMÂNILOR. ȘEFUL GUVERNULUI VREA DEZBATERE DESPRE IMPOZITARE

„În acest moment, nu avem nicio solicitare de răscumpărare a datelor. A avut loc într-adevar o breșă de securitate. În acest moment, nu avem nicio solicitare de răscumpărare a datelor. Este important de menționat faptul că majoritatea datelor la care se face referire sunt date prezentate pe site sau care pot fi făcute publice ca urmare a unei solicitări pe Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la date de interes public”, menționează Secretariatul General al Camerei Deputaților într-o informare.

CITEȘTE ȘI: PREMIERUL CIOLACU ANUNȚĂ CĂ VIN 500 DE LEI PENTRU ACEȘTI ROMÂNI. ÎN SCURT TIMP, COPIII DEFAVORIZAȚI ÎȘI VOR PRIMI DREPTURILE

Câți bani au cerut hackerii în schimbul datelor furate

Conform unor surse guvernamentale, citate de Antena 3, hackerii au cerut 0,8 bitcoin în schimbul datelor. Asta înseamnă circa 40.000 de euro. Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) împreună cu Departamentul Cyberint din Serviciul Român de Informaţii (SRI) fac tot posibilul să afle cine sunt hackerii care au furat datele personale ale parlamentarilor. A fost deschisă o anchetă, iar reprezentanții Camerei Deputaților au depus plângere penală la DIICOT în acest caz.