Atac la Picasso si Matise! Trei romani au fost arestati dupa ce au comis unul dintre cele mai mari jafuri de tablouri!

De: Cancan
Publicat: 22/01/2013 | 23:00

Mai multe tablouri de mare valoare au fost furate din muzeul Kunsthal din Rotterdam, o instituţie care expune mai ales opere semnate de Pablo Picasso şi Vincent Van Gogh. Jaful a avut loc pe 16 octombrie 2012.

Judecătoria Sectorului 5 a arestat pentru 29 de zile, la cererea procurorilor DIICOT, trei români, suspectaţi că ar fi autorii jafului, considerat de unii ca fiind cel mai mare din istorie.
„Poliţia Română, sub coordonarea DIICOT, a desfăşurat mai multe activăţi în cazul furtului unor tablouri dintr-un muzeu din Olanda, însă, pentru că cercetările sunt încă în curs, nu se pot oferi date suplimentare”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan.

Astfel, din muzeu au dispărut, în noaptea de 15 spre 16 octombrie 2012, şapte pânze, printre care tablouri semnate de Pablo Picasso, Henri Matisse, Claude Monet şi Paul Gauguin, estimate impreuna la peste 300 de milioane de euro.

Operele sustrase sunt „Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso, „La Liseuse en Blanc et Jaune” de Henri Matisse, „Waterloo Bridge” şi „Charing Cross Bridge” de Claude Monet, „Femme devant une fenêtre ouverte, dite la fiancée” de Paul Gauguin, „Autoportrait de Meyer de Haan” şi „Woman with Eyes Closed” de Lucian Freud.

„O anchetă este în desfăşurare, iar specialiştii din cadrul poliţiei se află la faţa locului”, a declarat Patricia Wessels, purtătoarea de cuvânt a poliţiei olandeze.
„Încercăm să aflăm cum au reuşit hoţii să intre în muzeu, la ce oră s-a întâmplat acest lucru şi cine sunt autorii acestui furt”, preciza atunci sursa citată.
Furtul s-a produs în jurul orei locale 3.00 (1.00 GMT), potrivit poliţiei olandeze,

„Tête d’Arlequin” de Pablo Picasso

Poliţia a fost alertată în timpul nopţii, potrivit purtătoarei de cuvânt, atunci când o alarmă s-a declanşat, însă hoţii părăsiseră deja muzeul atunci când poliţiştii au ajuns la faţa locului.

Mariana Apostol