Atac sângeros. 14 persoane au fost împușcate mortal!

Publicat: 16/07/2018 | 18:43

Paisprezece persoane au fost împușcate mortal în satul Injagalane din Mali, a declarat un oficial local luni, în contextul în care tensiunile dintre grupurile etnice rivale și militanții jihadiști amenință buna desfășurare a alegerilor prezidențiale de luna aceasta, relatează Reuters.

Atacul a avut loc duminică, la aproximativ 55 de kilometri de capitala regiunii Menaka, aproape de granița cu Nigeria.

Atacatorii au deschis focul asupra cetățenilor. Potrivit informațiilor noastre, 14 persoane au fost ucise, toți civili. Un camion și trei mașini au fost incendiate”, a declarat primarul Nanou Kotia.

Primarul nu a declarat cine este considerat responsabil pentru atac. Mai multe incidente de acest gen au fost comise de militanții islamiști activi în zonă, precum și de luptătorii etnici.

Potrivit unui comunicat al poliției, atacatorii fac parte dintr-o grupare criminală care operează în zona graniței cu Nigeria și care a mai atacat membrii comunității Tuareg.

Atacuri similare au mai avut loc în aprilie și mai, când peste 50 de membrii ai comunității Tuareg au fost uciși de către militanții islamiști pentru a spori tensiunile dintre comunitatea Tuareg și Fulani.

Violențele din Mali îngrijorează comunitatea internațională. Mai multe puteri occidentale, printre care Franța și SUA, au trimis trupe în zona Sahel.

Cetățenii din Mali urmează să voteze viitorul președinte în mai puțin de două săptămâni. În ultimii șase ani, conflictele politice și activitatea jihadistă au fost probleme predominante.

Militanții jihadiști, printre care și militanți cu legături cu al-Qaida, au preluat controlul deșertului nordic din Mali în 2012, dar au fost opriți ulterior de o intervenție a Franței. În ultimii șase ani s-au regrupat și comit în mod regulat atacuri asupra malinezilor și puterilor internaționale.

Răzvan Scarlat
Răzvan Scarlat este redactor la site-ul CANCAN.RO, care face parte din Grupul de Presă GÂNDUL. A avut prima tangență cu presa la vârsta de 23 de ani, când a început să scrie pentru fanatik.ro. Apoi a semnat articole pentru GOOOLSPORT și ZIUANEWS.RO. ... citește mai mult