Atacant elvețian transferat de UTA!

Publicat: 12/07/2022 | 18:57

UTA Arad l-a transferat pe Orhan Ademi, un atacant elveţian care a evoluat în sezonul precedent la gruparea germană de liga a treia MSV Duisburg.

„Elveţianul în vârstă de 30 de ani a semnat astăzi un contract cu echipa noastră şi se va alătura antrenamentelor conduse de Ilie Poenaru şi staff-ul său. Masivul atacant va purta tricoul cu numărul 9″, anunţă gruparea arădeană pe site-ul său oficial.

În cariera sa, Ademi a evoluat la Au-Berneck, Rheindorf Altach, Eintracht Braunschweig, VfR Aalen, SV Ried, Wurzburger Kickers şi MSV Duisburg. În ultimul sezon, atacantul a marcat pentru MSV Duisburg 12 goluri în 37 de apariţii în cel de-al treilea eşalon al Germaniei.

Pe lângă Ademi, UTA i-a mai transferat în această vară pe atacantul Claudiu Keşeru (FCSB), fundaşul albanez Erjon Hoxhallari (KF Tirana) şi fundaşul mauritan Yacoub Aly Abeid (Valenciennes FC). Gruparea arădeană va pleca la start în noul sezon competițional cu Ilie Poenaru la timonă, tehnician care l-a înlocuit pe Ionuț Badea, de care „Bătrâna Doamnă” s-a deespărțit în acastă vară.