Atentat terorist în Afganistan. Zeci de morți și răniți, iar numărul victimelor poate crește

Publicat: 02/10/2018 | 14:21
Atentat terorist în Afganistan

Atentat terorist în Afganistan, în timpul unui miting electoral din provincia Nangarhar, relatează Reuters, preluat de Mediafax. Este vorba despre un atentat sinucigaș, cel puțin 13 persoane fiind ucise, iar mai mult de 30 rănite. Numărul acestora ar putea să crească, conform ultimelor informații.

Campania pentru alegerile parlamentare din 20 octombrie au început vinerea trecută, forțele de securitate avertizând că mitingurile electorale sunt vizate de atacuri din partea grupărilor militante.

Attaullah Khogyani, purtătorul de cuvânt al guvernatorului provinciei, a declarat că cel puțin 13 victime au fost duse la spital, dar alți oficiali au declarat că numărul total ar putea fi mult mai mare.

Aproximativ 250 de persoane au participat la mitingul electoral din cartierul Kama, în afara capitalei provinciei Jalalabad, a declarat Sohrab Qaderi, membru al consiliului provincial, adăugând că cel puțin 20 de persoane au fost ucise și alte zeci au fost rănite.

Atacul nu a fost revendicat de nicio grupare militantă până acum. Statul islamic a revendicat o serie de atacuri în acest an care au ucis zeci de oameni în Nangarhar, la granița cu Pakistanul.

CITEȘTE ȘI: ATENTAT TERORIST! CEL PUȚIN ȘAPTE PERSOANE AU MURIT, IAR ALTE 24 DE PERSOANE SUNT RĂNITE