Atenție la țânțari! A fost confirmat primul caz de West Nile în Bacău

De: Cancan
Publicat: 01/08/2018 | 13:41

Virusul West Nile a fost confirmat la Bacău la un pacient în vârstă de 75 de ani. Direcţia de Sănătate Publică Bacău a alertat instituţiile abilitate pentru monitorizarea atentă a situaţiei.

Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Bacău au declarat miercuri că pacientul a fost internat la Spitalul Judeţean de Urgenţă.

„Pacientul a fost izolat la Spitalul Județean de Urgență Bacău – Secția Boli Infecțioase Adulți pe data de 14 iulie și a fost externat în data de 30 iulie 2018, ameliorat. Având în vedere contextul epidemiologic existent în Europa, instituția noastră a transmis adrese către toate cabinetele de medicină de familie, unitățile de primiri urgențe, secțiile de Neurologie și secțiile de Boli Infecțioase, în vederea monitorizării atente a tuturor persoanelor cu vârsta de peste 15 ani, care prezintă simptome specifice”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al DSP Bacău, Anda Dumitrescu.

În urma confirmării acestui caz, DSP Bacău a notificat și Primăria, Centrul de Transfuzii, medicul de familie al pacientului respectiv și Direcția Sanitar-Veterinară Bacău.

West Nile este un tip de virus răspândit de ţânţari. Factorii care favorizează apariția epidemiilor în Europa sunt temperaturile ridicate, valurile de căldură ce urmează după ploi abundente și intensificarea circulației de călători și mărfuri.

Specialiștii atrag atenția că, în cele mai multe cazuri, infecția nu prezintă iniţial simptome, dar, când acestea apar, sunt foarte variate și se manifestă în special prin febră, dureri de cap, dureri musculare şi articulare, uneori greaţă şi vărsături, diaree, rareori inflamarea ganglionilor limfatici.

Potrivit Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, până la acest moment, la nivelul întregii țări, au fost înregistrate 12 cazuri de infecție cu West Nile, în șapte județe și municipiul București. În urmă cu patru zile, un bărbat din judeţul Iaşi a fost infectat cu virusul West Nile după ce a fost înţepat de un ţânţar. Virusul este specific zonei Africii de Nord şi a Nilului, însă ieşeanul de 67 de ani nu a călătorit în afara ţării.

Umiditatea dată de ploile abundente din acest an a făcut ca virusul să apară şi la noi în ţară, iar medicii recomandă să ne ferim de ţânţari şi fac apel la autorităţi să ia măsuri.