Atenție mare, părinți! O jucărie populară în România, dar toxică pentru cei mici! Un psiholog trage un semnal de alarmă: ”Îi rog pe părinţi să asculte cântecul”

Publicat: 01/06/2022 | 19:27
Imagine reprezentativă. Sursă foto: Pixabay

Jucăriile sunt adorate de cei mici, însă părinții trebuie să fie conștienți că unele dintre acestea ar putea fi toxice pentru copiii lor. Specialiștii trag un semnal de alarmă și susțin că există o jucărie în România, care a început să câștige popularitate în rândul celor mici, dar care prezintă un cântecel nu tocmai demn de laudă.

Jucăriile sunt menite să îi facă pe cei mici să se bucure de ele și să îi ajute prin metoda de învățare ludică. Însă, de data aceasta, specialiștii trag un semnal de alarmă și susțin faptul că pe piața din România a crescut în popularitate o păpușă care nu ar fi potrivită pentru cei mici.

Mai cu seamă, este vorba despre păpușa Huggy Wuggy. Forma fizică a ei a luat naștere în urma unui joc de tip survival, lansat anul trecut. Însă, popularitatea ei a crescut în rândul celor mici în momentul în care i-a fost făcută publicitate. Dincolo de faptul că ar putea fi încadrată la „sinistru”, păpușa respectivă vine și cu un cântecel care este, la rândul lui, fredonat de cei mici. Însă fără să știe că în el se vorbește despre moarte. Păpușa poate fi găsită în mai multe nuanțe sau mărimi.

Citește și ANUNȚUL FĂCUT DE ȘEFUL ANPC! CE JUCĂRII AU FOST RETRASE DIN MAGAZINE, ÎNAINTE DE ZIUA COPILULUI

Aceasta a devenit atât de populară la noi, încă au început să apară și variante contrafăcute, care pot fi achiziționate la un cost redus. Totuși, specialiștii trag un semnal de alarmă.

Psiholog: ”Îi rog pe părinţi să asculte cântecul”

Un psiholog susține faptul că versurile cântecelului au conotații negative asupra unui minor. Cuvântul „moartea” este pronunțat de mai multe ori. Acesta îndeamnă părinții să asculte cântecelul respectiv și să traducă versurile, pentru a înțelege gravitatea situației.

„Versurile care sunt imprimate pe cip au legătură cu un conţinut negativ pe care minorul nu îl poate înţelege. Unul din cuvintele care apare de câteva ori în interiorul cântecului este moartea. Îi rog pe părinţi să asculte cântecul. Dacă nu ştiu engleză, deschide google.ro şi să traducă. Copiii scăpaţi din mână, între 5 şi 13 ani, au probleme mari şi foarte mari în a face diferenţa între realitate şi joc. Cu cât copilul stă mai mult în mediul virtual, cu atât scapă mai mult conţinutul realităţii.

Lucrurile sunt extrem de clare, orice conţinut negativ audio sau video prezentat unui minor cu vârsta între 3 şi 10 ani va influenţa în mod toxic ani la rând. Avem nevoie să ascultăm, în cazul în care, ferească sfântul, copilul primeşte această jucărie, conţinutul audio. În cazul în care conţinutul audio a fost modificat de producător, nu este nicio problemă. Dar în cazul în care nu a fost modificat de producător, lucrurile sunt foarte clare”, a declarat psihologul Radu Leca, scrie observatornews.ro.

Vezi și TOP 10 CELE MAI SCUMPE JUCĂRII DIN LUME! PE CE LOC ESTE MASCA LUI VADER, DIN RĂZBOIUL STELELOR

Sursă foto: Pixabay