Atenționare de ultimă oră din partea ANM. Cod roșu de furtuni în 14 localități din România

Publicat: 06/08/2023 | 15:19
A fost emis un nou cod roșu / sursă foto: colaj Pixabay

În ultima perioadă, vremea a oscilat – de la valul de căldură, până la temperaturi scăzute, ploi torențiale și furtuni violente. În urmă cu puțin timp, ANM a emis un cod roșu de furtuni pentru 14 localități din România. Potrivit buletinului meteorologic, sunt așteptate vijelii puternice, descărcări electrice și grindină de dimensiuni medii și mari. Iată detaliile mai jos, în articol.

În urmă cu puțin timp, ANM a emis cod roșu de furtuni pentru 14 localități din țară. Potrivit buletinului meteorologic, codul roșu intră în vigoare de la ora 14:50 și va fi valabil până la ora 15:30. Potrivit meteorologilor, sunt așteptate vijelii puternice, grindină de dimensiuni medii și mari, descărcări electrice și averse torențiale pentru mai multe localități din județul Constanța. Acestea sunt: Ostrov, Băneasa, Lipnița, Oltina, Dobromir și Ion Corvin.

„Fenomene avertizate: vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, grindină de dimensiuni medii și mari, frecvente descărcări electrice, local averse torențiale care vor acumula peste 25…30 l/mp”, transmit meteorologii, referitor la codul roșu activ în județul Constanța.

Vezi și METEOROLOGII ANUNȚĂ O LUNĂ AUGUST 2023 CUM NU PREA A MAI FOST ÎN ROMÂNIA. TEMPERATURI ȘI FENOMENE ANORMALE ÎN BUCUREȘTI ȘI ÎN MARILE ORAȘE

ANM: Cod roșu de ploi torențiale, grindină și descărcări electrice în localități din județele Călărași și Ialomița

De altfel, este cod roșu de vremea rea și în județul Ialomița, în Fetești, dar și în județul Călărași, în localitățile Călărași, Modelu, Borcea, Roseți, Jegălia, Unirea și Dichiseni. Intervalul de valabilitate pentru aceste fenomene extreme este între 14:50 și 15:45. Se vor semnala vijelii puternice, grindină, descărcări electrice și averse locale torențiale.

„Fenomene avertizate: vijelie puternică, cu rafale de peste 90 km/h, grindină de dimensiuni medii și mari, local averse torențiale care vor acumula peste 25…30 l/mp, frecvente descărcări electrice”, potrivit ANM.

De altfel, pe lângă acest cod roșu sunt active și alte avertizări meteo. Potrivit meteorologilor, este cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată până la data de 7 august 2023, ora 06:00. Potrivit informațiilor, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, Muntenia și local la munte se vor semnala averse, descărcări electrice, vijelii și grindină.

„În intervalul menționat, în Maramureș, Transilvania, Moldova, Dobrogea, în cea mai mare parte a Munteniei și local la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și pe arii restrânse vijelii și grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Notă: Astfel de manifestări vor fi în prima parte a zilei pe arii restrânse și în restul teritoriului”, transmit meteorologii.

Cod galben și portocaliu de vreme rea în România / sursă: meteoromania.ro

Cod portocaliu de averse torențiale în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei

Totodată, este activ și un cod portocaliu de averse torențiale și vijelii puternice în Moldova, Dobrogea și estul Munteniei.

„În Moldova, Dobrogea și estul Munteniei vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Vor fi intensificări ale vântului (rafale în general de 70…80 km/h), pe arii restrânse vijelii puternice, averse torențiale, descărcări electrice și grindină. În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 35…40 l/mp și izolat peste 50…60 l/mp”, arată ANM.

Sursă foto: meteoromania.ro, colaj Pixabay