Au comis-o și au plătit cu vârf și îndesat! Top 5 vedete prinse în stare de ebrietate la volan

Publicat: 18/11/2022 | 21:30

Credeai că numai ție ți se poate întâmpla? Ei bine, stai liniștit că nici vedetele din România n-au scăpat prea ușor. Există o listă întreagă cu persoane celebre care au fost prinse conducând bete, dar și pedepsite pe măsură. Unii s-au ales cu permisul suspendat, alții n-au scăpat fără dosar penal.

  • „Nasty”, nu ține cont de reguli! Fostul tenismen a comis-o din nou

Ilie Năstase a comis-o din nou. Fostul tenismen a fost prins chiar ieri, cu 0.22 mg/l alcool pur în aerul expirat. Drept pedeapsă, a rămas fără permis pentru 90 de zile. Ilie nu e la prima abatere de acest gen. Fostul sportiv a fost pedepsit penal în 2018 când a mai fost prins sub influența alcoolului. Tot atunci, a fost acuzat că s-a purtat agresiv cu polițiștii, iar un an mai târziu Curtea de Apel din Capitală l-a condamnat definitiv  la 9 luni și 10 zile de închisoare, cu amânarea executării pedepsei pentru că a condus beat.

„M-a oprit Poliția. Băusem două beri, dar în România nu ai voie nici o bere. Și mi-au dat o amendă. Plec din România. Nu mai vreau să stau în țara asta.”, a declarat tenismenul pentru libertatea.ro.

Ilie Năstase a fost oprit de poliție
  • Loredana Chivu a rămas fără permis, după o ieșire cu fetele

Lore a încurcat și ea paharele în urmă cu ceva timp. Blondina a ieșit cu o prietenă într-un local de lux din Capitală, după care i s-a făcut sete așa că…a decis să-și comande ceva colorat într-o cupă cu picior în care, de fel, se pune doar vin. Ei bine, după ce a părăsit localul, fosta asistentă Tv s-a urcat la volan și a demarat în trombă. Însă, distracția avea să se termine atunci când a fost prinsă de poliție sub influența alcoolului. În acea perioadă, vedeta era implicată și într-un dosar de fraudă informatică.

„Dacă declar ceva îmi fac singură rău. Nu am voie să vorbesc despre nimic. Cei de la poliție nu îmi dau voie să discut despre acest subiect, așa că nu vreau să declar nimic despre această situație”, a declarat Loredana Chivu pentru CANCAN.RO, în acea perioadă.

Loredana Chivu face furori cu bolidul de 380.000 de euro
  • Vica Blochina, show total cu poliția. Blondina a fost prinsă în fapt

Vica Blochina se află și ea pe lista vedetelor care au comis-o grav în trafic. Vedeta a fost oprită de poliția rutieră în 2018, iar atunci etilotestul i-a arătat 0,3 la mie alcool pur în aerul expirat. Blondina s-a ales cu o amendă de 630 de lei, iar permisul i-a fost suspendat pe o perioadă de 3 luni. Diva a făcut atunci și contestație și a motivate că nu ea ar fi fost la volan.

Vedeta a deschis un proces împotriva poliției ca să-și salveze permisul de conducere (Sursa: CANCAN.RO)
  • BRomania, prins băut și drogat la volan

Toți îl cunosc pe BRomania, mai exact pe Matei Dima. Actorul a fost prins anul trecut într-o stare… ilegală și extrem de rușinoasă la volan. Tânărul a fost oprit de poiție în apropiere de Râșnov, undeva în ora prânzului, pe data de 21 martie. Surse ale legii au susținut că ar fi consumat și cocaină, pe lângă faptul că a condus sub influența alcoolului.

„Nu pot să declar nimic momentan, că se preia și se schimbă, deja am și niște chestii care nu sunt adevărate, dar am zis măcar să o spun personal. Nu am nimic momentan să zic. Nu declar nimic. Las organele de poliție să-și facă treaba. Până nu se stabilește clar ce s-a întâmplat, nu știu. Acum știți cum sunt oamenii, fiecare o să interpreteze în felul lui. Nu vreau să zic nimic, nici nu vă cunosc”, a declarat Matei Dima pentru observatornews.ro la acel moment.

Matei Dima este reprezentat de Global Records, firma de management care se ocupă de Inna, Antonia, Lucia, The Marker
  • Cruduța nu a ținut cont de nimic, după o ceartă cu iubitul

Ultima de pe listă, dar nu cea din urmă este nimeni alta decât Daniela Crudu. În urmă cu mai bine de 9 ani, bruneta a petrecut fără măsură într-un club din Mamaia. După ce s-a certat cu iubitul ei din acea perioadă, Cruduța s-a urcat la volan și nu a mai ținut cont de nimic. Prinsă de polițiștii constănțeni și testată cu aparatul etilotest, fostei  asistente Tv i s-a depistat 0,22 mg per litru de alcool pur în aerul expirat. Așadar, diva a rămas atunci fără permis de conducere pe o perioadă de 3 luni.

Daniela Crudu la volanul bolidului său (Foto: CANCAN.RO)

 

 

 

 

This browser does not support the video element.