Au fost arestaţi după ce au postat o fotografie banală pe Facebook! Un cuplu din Maroc trece prin clipe de coşmar

De: Cancan
Publicat: 05/10/2013 | 09:21

„Este vorba de un adolescent şi prietena sa. Au fost arestaţi joi, pentru atentat la pudoarea publică, după ce au postat o fotografie cu ei îmbrăţişându-se”, a declarat Chakib Al Khayari, preşedintele Asociaţiei Rif pentru Drepturile Omului, cu sediul la Nador, potrivit Mediafax.

Conform aceleiaşi surse, aceştia sunt încă la centrul de detenţie pentru minori din Nador, iar un protest sit-in este în curs în acest oraş pentru a cere eliberarea lor.

Conform lui Al Khayari, cei doi adolescenţi urmează să fie „prezentaţi în faţa unui judecător pentru minori vinerea viitoare”.

Contactat de AFP, un responsabil din cadrul autorităţilor locale a confirmat această informaţie, aflat sub anonimat, însă nu a dorit să comenteze.

Fotografia a fost făcută în faţa liceului unde cei doi învaţă. Acest caz a indignat reţelele sociale, mai multe tinere cupluri marocane publicând poze similare pe conturile lor.

G.C.