Au fost înregistrate alte două decese cauzate de varianta Delta a coronavirsului! Câte cazuri de îmbolnăvire există în România

Publicat: 07/07/2021 | 18:29

Au fost raportate alte două decese de persoane infectate cu varianta Delta a coronavirusului. Este vorba despre doi bărbați din Bacău, care fuseseră în Finlanda. Cei doi nu erau vaccinați anti-covid.

Decesele celor doi bărbați au fost confirmate de Centrul național de vaccinare, pe baza datelor INSP. Se pare că este vorba despre un bărbat în vârstă de 35 de ani, și un altul de 62 de ani din Bacău.

La nivelul județului Bacău există un focar familial de COVID-19, cu 6 cazuri. 4 dintre cazurile confirmate în cadrul focarului sunt cu varianta Delta, potrivit comunicatului oficial. Unul dintre cazuri este al unuia dintre bărbații decedați, iar alte 5 cazuri sunt asimptomatice.

Primul deces provocat de infectarea cu tulpina Delta a fost înregistrat în România în data de 24 iunie. Este vorba despre o femeie de 72 de ani din Argeș, care nu făcuse vaccinul anti-COVID.

(CITEȘTE ȘI: AVERTISMENTUL OMS: VARIANTA DELTA SE RĂSPÂNDEȘTE DIN CE ÎN CE MAI MULT! CÂND VA DEVENI PREDOMINANTĂ ÎN ROMÂNIA)

Câte cazuri de îmbolnăvire au fost înregistrate în România?

Până în prezent, în România, au fost confirmate 57 de cazuri de infecție cu tulpina Delta, în 9 județe din țară, cele mai multe fiind înregistrate în Ilfov, Argeș și municipiul București.

La o parte dintre infecțiile cu tulpina Delta nu s-au identificat origini din import, ci au fost dobândite pe teritoriul național, ceea ce denotă posibilitatea transmiterii comunitare, avertizează autoritățile.

Varianta Delta a fost detectată pentru prima dată în India și este de două ori mai contagioasă decât tulpina inițială. Vaccinurile actuale pot oferi protecție în fața acestei tulpini, dacă sunt făcute ambele doze. Vaccinul Pfizer/ BioNTech asigură o protecție 96%, iar AstraZeneca/Vaxzevria asigură o protecție de 92%, potrivit comunicatului.

(VEZI ȘI: EFICIENȚA VACCINURILOR ANTI-COVID ÎN FAȚA NOILOR TULPINI DE CORONAVIRUS! „CEI VACCINAȚI CU SCHEMA COMPLETĂ SUNT PROTEJAȚI ȘI DE VARIANTA DELTA”)