Au fost luate primele măsuri în cazul bebelușului mort după botez! Preotul a fost suspendat din funcție

Publicat: 02/02/2021 | 12:32

Au fost luate primele măsuri în cazul bebeșușului mort după botez. Ancheta este în desfășurare, iar preotul a fost suspendat din funcție până la finalizarea acesteia. Dacă o să fie găsit vinovat, o să fie condamnat pentru omor din culpă.

Decesul bebelușului din Suceava, la scurt timp după slujba de oficiere a botezului de creștinare, este cercetat de către anchetatori. Primele măsuri luate până în prezent îl vizează pe preotul care l-a botezat pe bebelușul de doar șase săptămâni. Acesta a fost suspendat din funcție.

Între timp, Arhiepiscopia Sucevei și a Rădăuților a demarat propria anchetă internă, în cadrul căreia urmează să fie stabilit cine se face vinovat pentru moartea bebelușului. Mai mult, în acest caz, Avocatul Poporului s-a autosesizat.

„Părintele de la Suceava este suspendat de la slujire, nu mai slujește până la finalizarea anchetei și dacă se dovedește a fi vinovat, fără îndoială, este un cetățean ca noi toți care va suporta consecințele”, a declarat Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt al Patriarhiei Române, potrivit MedikaTv.

Suspect de ucidere din culpă

Decesul bebelușului de la Suceava este acum cercetat pentru a se stabili cu exactitate cum s-a petrecut totul. Anchetatorii fac verificări în acest caz, într-un dosar in rem, ce are ca obiect comiterea infracțiunii de ucidere din culpă.

În acest caz a reacționat și Patriarhia Română, iar Vasile Bănescu, purtătorul de cuvânt, a afirmat că Sfânta Taină a Botezului se realizează după anumite condiţii pe care orice preot trebuie să le respecte.

„Ce pot să spun este că ritualul Botezului în condiţii normale se face prin scufundare, care durează o fracţiune de secundă. Această scufundare, chiar dacă durează o fracţiune de secundă, se face nu oricum. Să nu ne imaginăm că un copil poate fi introdus în apă fără acoperirea nărilor, a gurii, şi a urechilor. Există o tehnică specială, Expe, pe care un preot experimentat o foloseşte întotdeauna. Îşi pune mâna dreaptă pe faţa copilaşului. Acesta fiind foarte mic, mâna acoperă nasul, gura şi urechile. Aşa se scufundă pentru o fracţiune de secundă copilul. Nu oricum, nu cu capul descoperit, pentru a nu înghiţi apa. Tocmai de aceea se foloseşte tehnica aceasta, care se învaţă pe parcursul seminarului şi în timpul facultăţii la orele de liturgică”, a declarat acesta, potrivit realitatea.net.