Au fost parteneri la filmările serialului ”Băieţi buni” şi…Tovarăşul interlop al lui Bănică Jr. a ajuns la ”pensionul” de la Găeşti

De: Cancan
Publicat: 10/02/2017 | 00:04

Condamnat la 13 ani de închisoare pentru trafic de droguri, Migdal a făcut în ultimii ani mai multe cereri de eliberare condiţionată, însă acestea i-au fost respinse pe bandă rulantă. Recent, el a fost mutat la Găeşti, acolo unde condiţiile de detenţie sunt peste ceea ce oferă alte închisori din România. Potrivit unui raport întocmit de o organizaţie pentru apărarea drepturilor omului, multe dintre celule sunt cu patru paturi, fiecare deţinut are în medie peste 5 mp, apa este proaspătă, mâncarea este bună, iar deţinuţii au curţi generoase ca să se plimbe, un teren de sport mare, o sală de sport şi terenuri de fotbal, tenis şi baschet. Interlopul a făcut în urmă cu câteva zile o cerere de eliberare condiţionată, iar aceasta se va judeca luna viitoare.(AFLĂ CE COMBINAŢII A FĂCUT MIGDAL CU FOSTA SOŢIE A LUI NUŢU CĂMĂTARU)

Migdal a apărut alături de Bănică în serialul ”Băieţi buni”, dar şi în videoclipul melodiei ”S-o facem lată”

Ştefan Bănica şi Migdal au colaborat  în 2005 în serialul „Băieţi buni”, difuzat de PRO TV, în care „Ciupanezu'”, personajul interpretat de cântăreţ  apelează la un bătăuş plătit, rol interpretat de fratele lui Fane Spoitoru. Doi ani mai târziu, Bănica a apelat din nou la serviciile lui Migdal, iar interlopul a apărut în videoclipul piesei „S-o facem lată”. Fane Spoitoru, fratele lui Migdal, a decedat anul trecut.(VEZI ULTIMA FOTOGRAFIE CU FANE SPOITORU ÎN VIAŢĂ)