Au fost tepuite de producatori

De: Cancan
Publicat: 26/05/2009 | 00:00

IMPACARE. Aminata se numara printre modelele care au participat la cel de-al saselea sezon al emisiunii „Inelul cu diamant” de la Euforia TV si nu si-au incasat inca onorariile promise. Mulatra se consoleaza cel putin cu ideea ca nu a pierdut prea multe ore la filmari, fiind prima eliminata din competitie, pe motiv ca personajul pe care a ales sa il interpreteze nu a fost prea fermecator. La mai bine de doua saptamani de la difuzarea ultimei editii a emisiunii „Inelul cu diamant”, unele dintre participante nu si-au primit onorariile stipulate prin contract, iar producatorii evita sa le dea un raspuns precis. Ultimul sezon al emisiunii reality-show „Inelul cu diamant” de la postul Euforia TV a lasat un gust amar unora dintre concurente, printre care si castigatoarea Oana Bercaru. Aceasta, desi a castigat marele premiu, un inel cu diamant evaluat de producatori la suma de 10.000 de euro, nu si-a primit nici pana astazi onorariul pentru aparitie, stipulat prin contract. In aceeasi situatie ca si ea se afla modelele Ana Maria Popa, Aminata Diakite si starleta Simona Sensual. Acestea ar fi trebuit sa isi primeasca banii imediat dupa difuzarea ultimei editii a emisiunii, care s-a transmis pe data de 8 mai, dar producatorii au preferat sa le mai duca cu zaharelul, cerandu-le sa mai astepte cateva zile, o saptamana, ultimul termen comunicat fiind data de 15 iunie. Culmea este ca doar o parte dintre concurente nu si-au primit banii, altele, mai cunoscute, incasandu-si onorariile conform contractului. Acesta este si cazul Claudiei Patrascanu de la Sexxy, care ne-a marturisit ca ea nu a avut niciun fel de probleme in acest sens, dar a remarcat ca productia era destul de saraca in resurse materiale. „Atata le trebuia sa nu ma plateasca. Contractul a fost semnat de managerul meu si a fost respectat intocmai. Cred ca stiau si ei ca as fi facut scandal, daca nu mi-ar fi dat banii. Dar am observat si eu ca nu prea aveau bani. Eu cred ca si pe mine m-au eliminat ca sa nu ma mai plateasca niste editii in plus”, ne-a marturisit Claudia. Cel de-al saselea sezon al show-ului si ultimul a durat aproape doua luni, o zi de filmare durand si 12 ore. Emisiunea a debutat pe data de 15 martie, iar marea finala a avut loc duminica, 3 mai. (U.M.V.)

” Se cam grabesc fetele”

Contactata telefonic, una dintre producatoarele show-ului, Claudia Cacoveanu, ne-a declarat initial ca informatiile noastre nu sunt corecte, pentru ca apoi sa revina asupra discutiei cu ceva mai multa intelegere. „Nu am cunostinta despre astfel de lucruri, dar eu nu ma ocup de plati. O sa ii intreb pe colegii mei si o sa revin cu un telefon. Iar fetele sa se uite in contractele lor, ca emisiunea s-a terminat de filmat mai repede, dar ultima editie a fost transmisa pe data de 8 mai (!?) si ele trebuiau platite dupa difuzare. Asa ca suntem inca in grafic, dar probabil ca ele se cam grabesc”, a incheiat producatoarea de la „Inelul cu diamant”. Din informatiile noastre, contractele prevad achitarea onorariilor imediat dupa difuzarea ultimei emisiuni. Norocoasa. Claudia de la Sexxy, una dintre concurente, ne-a declarat ca ar fi facut un scandal imens daca nu ar fi platit-o