AU MURIT! 21 de persoane şi-au găsit sfârşitul în urma unei explozii! Ireal ce s-a întâmplat

De: Cancan
Publicat: 12/10/2013 | 13:50

„Douăzeci şi una de persoane au murit, iar 98 sunt rănite, majoritatea prezentând arsuri”, a declarat pentru AFP acest oficial din cadrul unei echipe militare de salvare, sub protecţia anonimatului.

Presa oficială a anunţat iniţial şapte morţi.

Accidentul, care s-a produs sâmbătă dimineaţa în instalaţia militară cunoscută sub numele de Z121, la aproximativ 120 de kilometri de Hanoi, a condus la evacuarea a aproximativ 2.000 de persoane, potrivit poliţiei.

„Incendiul este controlat”, a declarat pentru AFP un reprezentant al poliţiei din provincia Phu Tho, anunţând că a fost deschisă o anchetă pentru stabilirea cauzelor accidentului.

„Prima explozie a avut loc la ora (locală) 7.55 (3.55, ora României), urmată de explozii continue timp de mai multe ore”, a declarat Phi Xuan Trung, un oficial din comuna Khai Xuan, pentru publicaţia online VNExpress.

În 2010, trei străini şi un vietnamez au murit în explozia unor artificii pe stadionul My Dinh de la Hanoi, înaintea unor sărbători publice.