Au tăiat porcul și l-au adus în sufragerie unde l-au tranșat în faţa televizorului. Imaginile virale la final de 2023

Publicat: 20/12/2023 | 08:17

În aceste zile, românii se pregătesc intens de sărbătorile de iarnă. Gospodarii s-au apucat de tăierea porcilor, iar unii dintre ei sunt cu adevărat inventivi. Un clip a devenit viral pe rețelele sociale și înfățișează o familie care tranșează porcul în sufragerie, chiar în fața televizorului. 

Sărbătorile de iarnă sunt aproape, iar românii au început pregătirile. Așa cum spune tradiția, de pe masa de Crăciun nu au cum să lipsească preparatele din carne de porc, așa că zilele acestea gospodarii sacrifică animalele. Pentru mulți Ignatul este motiv de sărbătoare, iar tăierea porcului este însoțită de voie bună și în cele din urmă de o masă copioasă. Ei bine, de toate acestea s-a bucurat și o familie care locuiește la bloc. Au adus animalul în sufragerie și s-au pus pe treabă.

(CITEȘTE ȘI: CÂȚI LEI COSTĂ 1 KILOGRAM DE SLĂNINUȚĂ AFUMATĂ ÎN SUPERMARKETURILE CORA DIN BUCUREȘTI)

A tranșat porcul în sufragerie

Atunci când vina vorba de sacrificatul porcului și tot ce ține de asta, românii sunt cât se poate de inventivi. O familie a decis că deși nu are neapărat spațiul pentru a se ocupa de un porc de mai bine de 100 de kilograme, o să o facă oricum. Aceștia au tăiat porcul, iar atunci când au ajuns la tranșat au mutat treaba în casă.

Pentru a scăpa de frigul de afară, dar și pentru a se bucura de emisiunile de la televizor, românii au adus porcul în sufragerie și aici s-au ocupat de tranșarea acestuia. Întreaga scenă a fost filmată și distribuită pe rețelele sociale, devenind imediat virală.

În clipul postat, porcul tronează în mijlocul sufrageriei, pe un pat de celofan. Un bărbat se ocupă de tranșarea acestuia, iar toată familia este adunată în jurul lui pe canapele. Aceștia mai aruncă un ochi la porc, unul la televizor și treaba merge. Imaginile au devenit virale, iar internații s-au amuzat copios.

„Nu credeam că o să văd așa ceva, dar uite că se poate să văd, au inițiativă oamenii, era păcat să le înghețe mâinile afară și asistă și toată familia la căldurică”, „Oare ce poate fi mai demențial, faptul că oamenii aceștia tranșează porcul în mijlocul sufrageriei, sau faptul că se filmează, în timp ce fac asta?”, „Aici chiar de se îmbată, au patul aproape și timp mai este și a doua zi, să îl termine. Nu e nicio grabă”, au fost câteva din comentariile internauților.

Au tranșat porcul în sufragerie

Au tăiat porcul în parc

Imaginile cu porcul din sufragerie nu sunt singurele care au ajuns virale. Zilele trecute, în Constanța, niște scene ireale au fost surprinse în unul din parcurile din oraș. Un grup de cel puțin 5 persoane a acționat pentru îndeplinirea datinilor și tradițiilor străbune privind sacrificarea porcilor în ajunul sărbătorilor de iarnă. Singura problemă a fost că tradițiile s-au desfășurat în mijlocul unui parc, amenajat de Primăria Constanța chiar în urmă cu 2 săptămâni.

Iar ca situația să fie și mai tragi-comică, cei doi porci sacrificați în mijlocul parcului de pe strada Progresului au fost aduși la fața locului cu o ambulanță. După ce mașina a adus animalele în parc, oamenii au început să descarce și „arsenalul” din dotare. Aceștia au venit pregătiți cu butelie, arzător, ligheane cu apă și toate cele trebuincioase pentru un Igant de succes.

Iar la final, așa cum cere tradiția, după ce treaba a fost terminată, cei care au trudit din greu au trebuit să aibă și un moment de relaxare. Așa că s-a încins și grătarul în parc și s-a făcut o pomana porcului ca la carte

(VEZI ȘI: CU CÂȚI LEI SE VINDE 1 KG DE CEAFĂ DE PORC, ÎN LIDL. BUCUREȘTENII AU CREZUT CĂ E O EROARE)