Au trecut 5 ani, dar…Fosta iubită a lui Tavi Clonda nu s-a ”vindecat” nici azi, după ce a fost părăsită pentru Gabriela Cristea!

De: Cancan
Publicat: 16/09/2017 | 00:00

Valentina Dincă a fost timp de patru ani împreună cu Tavi Clonda, familiile lor erau foarte apropiate şi toată lumea se aştepta să-i vadă la altar. Nu s-a întâmplat însă aşa, pentru că Tavi Clonda a început o relaţie cu Gabriela Cristea, între timp s-a căsătorit cu ea, iar acum prezentatoarea TV va aduce pe lume un copil! În tot acest timp, Valentina Dincă a rămas neconsolată şi nu l-a putut uita!

(CITEŞTE ŞI: Una plânge, alta râde! În timp ce Gabi Cristea se bucură de sărutările lui Tavi, fosta lui iubită încă trăieşte pentru el!)

Nici măcar faptul că Tavi este acum legat strâns de Gabriela Cristea nu o împiedică pe Valentina să mai viseze la fostul ei iubit, pentru că amintirile legate de el sunt mult prea puternice pentru a fi şterse cu buretele. O demonstrează fără echivoc faptul că fosta iubită a lui Tavi a refuzat să elimine de pe reţelele de socializare fotografiile în care apar împreună. Ele sunt păstrate la loc de cinste în sertarul cu amintiri virtuale. O blondă superbă, Valentina este o femeie care, cu siguranţă, nu duce lipsă de admiratori, dar de la despărţirea de Tavi Clonda, parcă niciunul nu a mai reuşit să se apropie de ea.

A rămas însă apropiată de lumea artistică, dovadă fiind alte poze cu artişti cunoscuţi cu care apare pe Facebook, pentru că blonda a evoluat, dintr-o agenţie de turism, către activităţi de imagine pentru câteva cluburi din Capitală.

(VEZI ŞI: A părăsit-o după ce s-a spus că era gravidă! Cu cine s-a iubit TAVI CLONDA înainte de a fi cu GABRIELA CRISTEA)

Tavi şi Gabi sunt împreună din 2013

Din 2013, Tavi Clonda şi orchestra lui au ajuns la emisiunea ”Te vreau lângă mine”, moderată de Gabriela Cristea. Acela a fost momentul începutului idilei dintre ei, iar când aceasta a devenit publică, a început şi scandalul. Lumea vorbea că Tavi a părăsit-o pe Valentina pentru Gabriela, în ciuda faptului că fosta lui iubită ar fi fost însărcinată într-o lună şi jumătate.

Tavi a negat însă, spunând că şi-a încheiat fosta relaţie înainte să treacă la următoarea! „Nu ştiu de unde au apărut toate speculaţiile astea. E bine să le lămurim. Eu cu Gabi suntem foarte OK. Fosta mea relaţie s-a terminat un pic înainte de a o cunoaşte pe Gabriela. Nu mă gândeam să încep o relaţie cu Gabriela când aveam altă relaţie. Fosta iubită nu e însărcinată. Nu am fost cu amândouă în acelaşi timp. Nu aş face asta” declara atunci Tavi.

Fosta lui iubită pare-se că nu era de acord cu el, pentru că atunci a fost momentul când i-a trimis un SMS Gabrielei, ”certând-o” că i-a furat bărbatul. Că a fost aşa sau nu, ştiu cu certitudine numai părţile implicate, însă din octombrie 2013 Tavi Clonda este alături de Gabriela Cristea şi nici acum, după patru ani, fosta lui iubită nu poate să şi-l scoată din minte! (CITEŞTE ŞI: TAVI CLONDA îşi sărbătoreşte ziua de naştere! Soţia lui, Gabriela Cristea, i-a făcut o declaraţie de dragoste:”M-a aşezat în braţele tale…“)