Au uitat că le vede o ţară întreagă şi… Au plâns în hohote la televizor

Publicat: 24/10/2016 | 16:00

Andreea Marin

Andreea Marin a făcut multă lume să plângă de fericire, pe vremea când prezenta „Surprize, surprize”. După câţiva ani a venit rândul „Zânei” să plângă într-o emisiune TV. „Anumite lecţii de viaţă au curs prin sângele meu şi au făcut să curgă sânge. O să las un copil minunat în urmă. Sper ca mama mea să se bucure de ceea ce sunt. Mama mea este pe locul doi acum, pentru că Violeta este pe locul unu şi sper să nu se supere”, a spus Andreea Marin, cu lacrimi in ochi.

Adelina Pestriţu

Atunci când Adelina a aflat că sunt şanse mari să nu mai poată face copii niciodată a izbucnit în plâns. A vărsat lacrimi chiar şi în direct la televizor. „Am pierdut sarcina. În urma sarcinii pierdute, va fi foarte greu să mai rămân gravidă. Îmi doream foarte tare să fiu mamă şi să aflu că mi se ia acest vis e tragic pentru mine”, spunea Pestriţu cu ochii în lacrimi.

Andreea Marin şi Adelina Pestriţu

Loredana Groza

Doina Spătaru a fost invitată la „Vocea României” pentru a interpreta un cântec sensibil, „De-ar fi să vii”. Loredana Groza s-a emoţionat teribil şi în timp ce o asculta pe mama Mălinei Olinescu lacrimile îi curgeau şiroaie pe obraji…

Horia Brenciu

În 2013 pe vremea când era jurat la „Vocea României” Horia Brenciu a început să plângă în direct la tv. Artistul a trecut printr-un moment foarte greu, atunci când a avut de ales între două dintre elevele lui, Krisztina şi Iuliana. Până la urmă, a mers pe mâna Iulianei, dar nu înainte de a plânge în hohote pentru că a trimis acasă o voce atât de bună ca cea a Krisztinei.

Loredana Groza şi Horia Brenciu

Roxana Ionescu

Roxana Ionescu a participat în 2012 la emisiunea “Dansez pentru tine” unde a plâns în culise, asta după ce ea şi partenerul ei au avut probleme tehnice la unul dintre dansuri, considerându-se dezavantajată de acest incident. „Eu acum am nervi pe mine, de fapt nu pe mine, pe muzică, pentru că mi-aş fi dorit să fie totul foarte bine. Am muncit foarte mult la acest dans şi e păcat”, a declarat atunci Roxana Ionescu cu lacrimi în ochi.

Liviu Vârciu

Liviu Vârciu declară chiar el că este plângăcios din fire. După divorţul de Adelina Pestriţu el şi-a vărsat amarul şi lacrimile la TV. „Sunt un tip mai sentimental, mai plângăcios. Mi-e greu tare! Eu de când m-am căsătorit cu fata asta, n-am înşelat- o cu o privire. Am vorbit, i-am spus să-şi facă bagajele şi să plece… Nu ştiu ce fac cu tatuajul, o să-mi tai mâna de aici până aici şi apoi o lipesc”, spunea Vârciu printre lacrimi. (Răzvan Sava)

Liviu Vârciu şi Roxana Ionescu
Ana Bortoş