Au venit rezultatele pentru bărbatul care a murit la Pitești, suspect de coronavirus! Ce au descoperit medicii

De: L.N.
Publicat: 13/03/2020 | 08:12

Au ieșit rezultatele analizelor pentru pacientul care a murit aseară, după ce a ajuns la spital cu simptome de coronavirus. Bărbatul din Argeș a fost diagnosticat negativ cu Covid-19.

Bărbatul de 67 de ani era din comuna Izvoru și a fost confirmat cu virus gripal de tip AH3. Nu era vaccinat antigripal şi avea condiţii medicale preexistente, a transmis DSP Argeș, potrivit Agerpres.

Testat pentru coronavirus după deces

Bărbatul era în stare gravă și a făcut stop cardio-respirator imediat după ce a ajuns în unitatea medicală. Medicii l-au resuscitat și l-au mutat apoi într-o zona izolată din Terapie Intensivă. Ulterior, i-a fost constatat decesul și a fost testat pentru coronavirus.

În judeţul Argeş s-au mai înregistrat, începând din luna ianuarie, alte cinci decese cauzate de gripă. Persoanele care au murit aveau între 60 şi 88 de ani, nu erau vaccinate şi sufereau şi de alte afecţiuni. DSP Argeş a mai anunţat că în prezent sunt înregistrate la nivelul judeţului 185 de cazuri de gripă, dintre care 133 la copii.