Austria intră în carantină totală! Măsura se aplică din a doua zi de Crăciun

Publicat: 19/12/2020 | 15:53

După prima zi de Crăciun, Austria intra în a treia carantină totală. Guvernul austriac a anunțat vineri că va institui carantina totală începând cu 26 decembrie, a doua zi de Crăciun, până pe 24 ianuarie.

A treia carantină pentru Austria vine ca urmare a numărului ridicat de noi cazuri de îmbolnăvire și are ca scop încercarea de a reduce efectele epidemiei de coronavirus. (CITEȘTE ȘI: REGULI STRICTE ÎN GRECIA, DE SĂRBĂTORI. ROMÂNII CARE INTRĂ ÎN ȚARĂ, OBLIGAȚI LA CARANTINARE)

„În perioada 26 decembrie – 24 ianuarie, restricţiile de circulaţie se vor aplica din nou pe tot parcursul zilei”, a indicat guvernul într-un comunicat. Până acum, restricţiile de circulaţie au fost decretate între orele 20.00 şi 6.00.

De asemenea, magazinele şi şcolile se vor închide din nou până la 18 ianuarie. Deschiderea staţiunilor de schi este lăsată la latitudinea autorităţilor locale şi regionale. Iar din 15 ianuarie, doar persoanele testate negativ vor putea reveni la viaţa socială înainte de ridicarea generală a restricţiilor pe 24 ianuarie, a precizat guvernul.

„În cursul săptămânii 18-24 ianuarie, şcolile, magazinele şi restaurantele vor fi deschise pentru toţi cei care au făcut un test antigen în urmă cu mai puţin de o săptămână”, se arată în comunicat.

Mai mult, profesorii, comercianţii care vin în contact cu clienţii şi şoferii din transportul în comun vor fi testaţi săptămânal, începând din 18 ianuarie.

Noi restricții pentru persoanele care ajung în Austria

Începând cu data de 19 decembrie, intră în vigoare noile măsuri privind condițiile de intrare pe teritoriul Austriei. Aceste măsuri se vor aplica pe o perioadă nedeterminată, a informat Ministerul Afacerilor Externe. (VEZI ȘI: CEHIA REINTRODUCE CARANTINA DE NOAPTE. RESTAURANTELE ȘI BARURILE VOR FI ÎNCHISE DE CRĂCIUN)

Astfel, persoanele care călătoresc în Austria, inclusiv din România, vor fi plasate în carantină imediat după intrarea pe teritoriul austriac, pentru o perioadă de 10 zile, la domiciliu sau „într-o locație adecvată”, iar costurile vor fi suportate din bugetul personal.